Spania nu ştie cum să cheltuiască miliardele de euro din fondul de revenire al UE

Spania nu ştie cum să cheltuiască miliardele de euro din fondul de revenire al UE
poză simbol

După ce a obţinut o parte importantă din fondul UE de revenire după criza coronavirusului, Spania se confruntă cu o problemă neobişnuită. Mai exact, cum să folosească toţi aceşti bani, au declarat pentru Reuters mai multe surse guvernamentale, scrie Agerpres.

„Aceasta nu este o criză de bani, este o criză de idei”, a declarat una dintre surse, referindu-se la proiectele concrete de investiţii destinate să ajute economia să iasă dintr-o recesiune istorică.

Spania a fost lovită puternic de pandemie, înregistrând peste 640.000 de cazuri de infecţie cu COVID-19, cel mai mare număr din Europa Occidentală, şi peste 30.000 de decese. Economia spaniolă a înregistrat o contracţie de 18,5% în al doilea trimestru, singura ţară care a consemnat o cădere mai gravă în Europa fiind Marea Britanie.

Pentru a ajuta Spania să îşi revină, ţara va primi aproximativ 140 de miliarde de euro sub formă de granturi, dar şi împrumuturi din fondul de revenire al UE în valoare de 750 de miliarde de euro.

Fondurile alocate Spaniei includ granturi în valoare de 43 de miliarde de euro numai în următorii doi ani, echivalentul a 8% din cheltuieile anuale ale Spaniei.

„Nu este uşor să cheltui toţi aceşti bani”, a spus o a doua sursă guvernamentală. Potrivit surselor apropiate de managementul fondurilor europene, există îngrijorări cu privire la modul cum trebuie pus la punct mecanismul pentru a putea absorbi toată această lichiditate.

Comisia Europeană a recomandat guvernelor statelor membre să cheltuiască banii din pachetul de revenire pentru energie verde, transport şi investiţii în digitalizare.

Premierul spaniol Pedro Sanchez, care s-a luptat din greu pentru a obţine fonduri cât mai mari la summitul UE din luna iulie, şi-a pus subordonaţii să se ocupe de supervizarea implementării planului de revenire, urmând să fie şi un grup de consultanţă compus din directori de companii, a dezvăluit o altă sursă.

Ministra spaniolă a Economiei, Nadia Calvino, este şi ea implicată îndeaproape, deoarece ea trebuie să finalizeze un plan de reforme ce va fi prezentat Buxelles-ului până la data de 15 octombrie, plan ce trebuie să conţină principalele proiecte eligibile pentru fonduri de la UE.

„În momentul de faţă, provocarea este cum să fie folosiţi în totalitate banii care vor veni şi vor trebui să fie proiecte cu o rată mare de absorbţie”, spune Jose Moises Martin, directorul firmei de consultanţă Red2Red care lucrează cu autorităţile publice.

Pe lângă fondurile de revenire, Bruxelles-ul a aprobat un împrumut de 21 de miliarde de euro pentru ca Spania să îşi finanţeze schemele de sprijinire a şomajului temporar, bani care ar trebui să reducă presiunile asupra Trezoreriei Spaniei, care de mai multe luni se împrumută în acest scop. Însă o sursă guvernamentală a declarat că, recent, veniturile la buget au fost peste aşteptări, astfel că în luna septembrie emisiunile de obligaţiuni au fost încetinite comparativ cu lunile anterioare.

Săptămâna trecută, însă, Banca Centrală a Spaniei şi-a revizuit, în jos, prognozele pentru 2021 până la un avans de 4,1%, faţă de o creştere de 7,3%, cât estima anterior. Economistul şef al Băncii Spaniei, Oscar Arce, a spus că, în cel mai bun scenariu, fondurile UE ar putea stimula creşterea PIB-ului pe termen mediu cu două puncte procentuale, dar că succesul va depinde de alegerea proiectelor corecte de investiţii.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Noi alerte de călătorie în Grecia, Spania și Israel

Noi alerte de călătorie în Grecia, Spania și Israel

Elevii de peste șase ani din Spania vor fi obligați să poarte masca de protecție la școală

Elevii de peste șase ani din Spania vor fi obligați să poarte masca de protecție la școală

Spania impune reguli mai dure: În regiunile de sud măștile sunt purtate și pe plaje

Spania impune reguli mai dure: În regiunile de sud măștile sunt purtate și pe plaje

Advertoriale
Cum să câștigi un automobil cu doar un Like & Share. Campania unei firme de la noi (VIDEO)

Cum să câștigi un automobil cu doar un Like & Share. Campania unei firme de la noi (VIDEO)

Uklon – serviciul ucrainean de comandă taxi online și-a început activitatea în Moldova

Uklon – serviciul ucrainean de comandă taxi online și-a început activitatea în Moldova

Cooperarea în agricultură: între succes și eșec. Cum a fost îmbunătățită experiența Republicii Moldova (FOTO)

Cooperarea în agricultură: între succes și eșec. Cum a fost îmbunătățită experiența Republicii Moldova (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului
  • 2
    Marina Tauber, adresare către Maia Sandu: „Este un război. În el neapărat vor fi câștigători și invinși, iar învinșii veți fi voi”
  • 3
    Un bărbat de 30 de ani a murit după ce ar fi fost împușcat în timpul unei partide de vânătoare
  • 4
    Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.