
Semnale de alarmă în Franța. Nou record absolut: peste 16.000 de cazuri de COVID în 24 de ore
Franța a ajuns, joi, 24 septembrie la un nou record absolut în ceea ce privește îmbolnăvirile cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost raportate nu mai puțin de 16.096 de cazuri. Este cel mai mare bilanț zilnic de la începutul pandemiei în Hexagon.
・
De asemenea, 52 de bolnavi de COVID-19 au murit în 24 de ore, la spital, a precizat serviciul public de sănătate, scrie Digi24.ro.
Precedentul record de cazuri noi în 24 de ore se ridica la peste 13.000 de noi cazuri pe zi, nivel atins miercuri.
Recordul vine la o zi după ce guvernul francez anunțase deja noi restricții pentru a limita răspândirea noului coronavirus.
Două departamente au fost plasate în stare de alertă maximă. Acest lucru însemnă, de pildă, închiderea completă a localurilor.
Alte 11 departamente din Franta se află în stare de alertă sporită, inclusiv cel în care se află Parisul. Acolo, localurile se vor închide de luni la ora 22:00.