Igor Corman, SEBN: Toate afacerile își promovează interesele, însă e corect să o faci transparent, prin intermediul unei Asociații (INTERVIU)

Igor Corman, SEBN: Toate afacerile își promovează interesele, însă e corect să o faci transparent, prin intermediul unei Asociații (INTERVIU)
Igor Corman,

Pe Igor Corman mulți îl țin minte în calitate de diplomat, iar mai târziu deputat și președinte al Parlamentului. De cinci ani, însă, acesta a schimbat politica pe afaceri și acum dezvoltă una dintre cele mai mari întreprinderi din țară. Despre planificarea în afaceri, diferențele dintre politica moldovenească și afacerile în stil japonezo-german, viitorul Moldovei și al industriei automotive, a discutat cu Igor Corman, Vitalie Condrațchi în rubrica „Afaceri cu față umană”.„Ce m-a surprins personal este cât de mare poate fi un client, ca o astfel de fabrică cum e cea din Orhei, cu patru mii de angajați, să lucreze doar pentru un model de automobil. Acest lucru îți deschide ochii asupra dimensiunilor lumii care ne înconjoară și locul nostru și al Moldovei în aceasta”, spune Vitalie. Amintim că invitații acestei serii de interviuri vor fi membri ai Asociației Investitorilor Străini, care împlinește săptămâna aceasta 17 ani și cuprinde cele mai mari companii din țară. În total, cei 20 de membri ai FIA au peste 22 de mii de angajați și investiții de peste 1,15 milarde de euro.

Ce producem la SEBN?

În decembrie vom împlini 5 ani de când SE Bordnetze SRL (SEBN MD) activează în Moldova. Suntem parte a Sumitomo Electric Bordnetze SE, compania mamă din Germania, cu sediul nu departe de Wolfsburg, acolo unde este și clientul nostru principal – Volkswagen, producătorul de automobile numărul unu în lume.

E o companie destul de mare cu aproape 40.000 de angajați și 41 de fabrici în 14 țări. Noi, la Orhei, producem tot setul de cablaje pentru Volkswagen Transporter T6. Această producție a fost relocată din fabricile grupului din România, iar anul trecut am început de la zero producția cablajului pentru un proiect nou T6.1.

Cablajul în general, pentru un automobil, ca pondere valorică, este pe locul 2, după motor. După importanță, însă, l-aș pune chiar pe primul loc, pentru că este sistemul nervos al unui automobil și asigură securitatea oamenilor – toate comenzile merg prin cablu. Deci, este un produs strategic pentru automobil și trebuie să asigurăm nu doar livrarea la timp clientului, dar și o calitate înaltă și constantă.

Igor Corman

Provocări și soluții

Noi activăm în Zona Economică Liberă Bălți, avem un post vamal pe loc și o cooperare bună cu acesta. Avem toate certificatele necesare, care ne oferă posibilitatea să livrăm fără dificultăți din Moldova, desigur respectând cu strictețe toate prevederile legale.

În activitatea de zi cu zi, bineînțeles, mai apar unele probleme birocratice. De exemplu, ca să scoți un deșeu din Zona Economică Liberă, trebuie să ai toate aprobările începând cu Camera de Comerț și Industrie, Serviciul Vamal etc. Dar asta e o chestie de organizare pe interior, depinde de noi cum ne organizăm.

Un alt aspect ține de Codul Muncii. Noi avem peste 3.000 de angajați și, prin urmare, orice prevedere are un impact important. De aceea, discutăm pe diferite platforme, în special prin intermediul Asociației Investitorilor Străini, posibilitățile de îmbunătățire, care să asigure un echilibru sănătos între interesele angajatorului și angajaților.

Provocări au fost, sunt și vor fi. Important este ca eforturile să fie orientate spre identificarea unor soluții adecvate.

Despre lobbyism și Asociația Investitorilor Străini

SEBN este membră a Asociației Investitorilor Străini, dar și a altor câteva asociații de business. Sunt niște platforme de comunicare bune, ca să știm ce se întâmplă în jurul nostru, să facem un schimb de opinii cu colegii din industrie sau alte sectoare.

Pe de altă parte, aceste platforme sunt importante din punct de vedere a elaborării unor viziuni pe subiecte ce ne privesc pe toți, fiindcă probleme apar diferite, dar când fiecare în parte încearcă să caute soluții se întâmplă să fie mai puțin eficient. Prin eforturi comune este mai ușor să identificăm soluții comune pentru problemele comune. Discutăm, ajungem la o poziție comună a organizației și apoi executivul acesteia discută cu autoritățile, transparent, cu sprijinul tuturor membrilor organizației. Dacă vorbim despre mediul de afaceri, cred că această practică este corectă și necesară.

Cartea Albă, publicată cu regularitate de Asociația Investitorilor Străini, reflectă și contribuția noastră activă. Fiecare membru are specificul său de activitate, unii sunt mai tari în sistemul bancar, noi suntem prezenți pe partea ce ține de resursele umane, că avem mai mulți angajați. Noi avem competență și încercăm să ne împărtășim experiența în discuții ce țin de Codul Muncii, Codul Fiscal etc.

Despre planificare

Specificul activității impune o planificare strictă: ne planificăm activitatea zilnică, lunară, trimestrială, pe jumătate de an, un an, și 5 ani. Așa se împart bugetele și raportările, desigur că planificăm mai detaliat o perioadă mai scurtă, dar planurile trebuie mereu să le ai pe mai mulți ani înainte.

Despre angajați și mitul moldoveanului muncitor

În prezent, noi avem peste 3.000 de angajați. Anul trecut am angajat circa 2.000 de oameni, ajungând la cifra de 4.000. Erau luni cu 300 de angajări și sigur că am folosit toate metodele pe care le-am avut ca să atragem oameni, pornind de la reclama elementară, până la motivarea angajaților să răspândească informația. 

Cea mai bună reclamă o fac angajații companiei, dacă ei sunt mulțumiți, atunci au argumente convingătoare.

Igor Corman

Noi ne-am extins într-o zonă destul de largă ca să ajungem la această cirfă de 4.000 mii de oameni. Sunt circa 200 de localități, de unde aducem oamenii. Am ieșit din aria raionului Orhei, și avem angajați din Telenești, Sângerei, Rezina, Florești, Șoldănești, Criuleni, Strășeni, Călărași, din toate raioanele învecinate și chiar mai îndepărtate. Este optim să ai angajați dintr-o rază de 30 de kilometri, însă noi am depășit 50-60 km deja. 

Am mers după lozinca „vine cine vrea, rămâne cine poate”, nu-i nimic cu de-a sila. Am creat toate condițiile ca procesul de integrare a noilor angajați să fie unul normal, căci nu poate să vină omul și în 3-4 săptămâni să învețe toate lucrurile, să meargă în producție și să lucreze cu eficiența de 100%.

Am fost foarte atenți la acest subiect, inclusiv la salarizarea muncii. Chiar și o perioadă de 2-3 luni, indiferent de eficiența în muncă, compania compensa salariul pâna la 100%. M-am întâlnit personal cu fiecare grup de angajați. Am avut o regulă foarte clară, trebuie să facem tot posibilul ca să asigurăm angajaților confort, mai ales în perioada inițială, dar apoi cine vrea să muncească – muncește, cine nu – nu. 

Fluctuația de personal nu a fost atât de mare, cum ne-am așteptat și ne-am pregătit, dar au fost în special plecări peste hotare. Există această tendință, cu părere de rău, căci acolo se câștigă mai mult, dar este și o modă… Desigur, fiecare are dreptul să decidă, și apropo aceștia care au plecat pe o perioadă scurtă, dar erau muncitori buni, noi niciodată nu am închis ușa, i-am păstrat în baza noastră de date și au fost și cazuri când reveneau la noi. Suntem toleranți, căci oamenii nu pleacă de viață bună.

Pe de altă parte, este clar că dacă le creezi condiții bune acasă, atunci numărul celor care pleacă scade și noi aici chiar am creat la maxim toate condițiile posibile și le sunt recunoscător acționarilor că ne-au înțeles și ne-au dat posibilitatea să achităm salarii bune, să transportăm angajații, să organizăm alimentația la fabrică la o cantină modernă, cu mâncare bună și sănătoasă, nu mai vorbesc de îmbrăcăminte, încălțăminte, echipamentul de care este nevoie. Este vorba și de atitudinea din partea superiorilor. Desigur, trebuie să existe o ierarhie, să fim organizați și să muncim, însă fiecare om este în primul rând OM, indiferent de funcția pe care o deține…

Despre pandemie

Am fost în aceeași situație în care a fost toată lumea și nu putem să ne plângem. Sigur că am avut pierderi foarte mari, dar am făcut ceea ce trebuie să facem, în primul rând prioritatea de bază – și acesta chiar este sloganul nostru – safety first, am pus pe primul loc siguranța oamenilor. Imediat cum a venit valul, noi am stopat activitatea și am lucrat foarte strâns cu specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică de aici din regiune, care ne-au dat sugestii chiar la fața locului cum să ne protejăm angajații. 

Am avut suport și din partea companiei mamă în privința împărtășirii experienței la acest subiect și în rezultat am avut un număr mic de infectați. Am urmărit starea lor, unde se află și cum putem să-i ajutăm.

Nu am avut probleme în privința livrărilor, fiindcă nici clientul nostru nu a activat o perioadă. Și când am fost siguri că măsurile de igienă și distanță socială ne ajută sa protejăm angajații, am ieșit și noi la lucru într-un format redus cu o treime din angajați, în două schimburi ca să se păstreze distanța socială. Am lucrat practic toată vara în două schimburi, am crescut la 50% din capacități și iată acum în luna septembrie am început activitatea în trei schimburi, sper să ne apropiem de capacitățile noastre inițiale cât de curând. Rămânem optimiști, trebuie să ne obișnuim cu regulile noi și să ne păstrăm sănătatea, dar și să activăm.

Igor Corman

De ce Moldova?

În ultimul deceniu în Moldova s-au deschis mai multe fabrici automotive. În astfel de proiecte contează disponibilitatea forței de muncă, dar și logistica, adică distanța față de client. Moldova, în comparație cu alte regiuni ale lumii, este avantajată de distanța relativ mai mică față de producătorii auto din Europa, în unele cazuri această condiție fiind una esențială. 

Despre viitorul Moldovei

Deja unii consideră că Moldova este mai mult o țară industrială decât agrară, dacă e să ne uităm la ponderea celor două sectoare în PIB. Totuși, trebuie să luăm în considerație și câți cetățeni de ai noștri sunt angajați în cele două sectoare, și în agricultură sigur sunt mai mulți implicați, și asta e la fel de important. 

Cu această bogăție, pământurile de calitate pe care le avem, Moldova trebuie să devină o țară cu o agricultură performantă, cu tot ce implică aceasta - irigare, culturile care sunt mai profitabile, tehnologizare, etc. Dar dacă ajungem la o agricultură performantă, se va reduce numărul locurilor de muncă în sector, vor face tractoarele lucrul și ce facem cu oamenii?

Igor Corman

Iată aici vine rolul industriei, așa cum și fabrica noastră oferă 3-4 mii de locuri de muncă, sub un acoperiș, în condiții de muncă bune pentru cei care doresc să muncească. Cred că în viitor această pondere, dacă mă refer la angajații într-un domeniu și altul, ar putea să crească pentru industrie, care va absorbi forța de muncă ce nu va mai avea ce face în agricultură. În plus, trebuie să fie dezvoltate alte sectoare competitive pe care le avem, cum este sectorul IT, ce se dezvoltă în ultimul timp foarte bine. Acesta este viitorul, avem tineri inteligenți care se descurcă bine.

Despre viitorul industriei automotive

Avem o tendință puternică spre motoarele electrice, și bineînțeles ea este determinată de doi factori: pe de o parte, specia umană se înmulțește repede și în fiecare 25 de ani se dublează practic numărul populației pe pământ. Pe de altă parte, asta influențează asupra climei, vedem ce impact puternic are încălzirea globală.

E adevărat că o atenție mai deosebită o acordă țările mai dezvoltate, care în primul rând își permit să vină cu anumite instrumente financiare, ținând cont de aspectele ecologice, să impulsioneze oamenii și să-i motiveze, inclusiv financiar, ca să cumpere mai mult automobile cu motoare electrice. În același timp, trebuie să fie asigurată și infrastructura necesară.

Interesul este ca noi toți și copiii noștri să avem ce respira pe glob. Aici mult depinde de țările mari, cum vor influența ele tendința respectivă.

Cât de repede se va dezvolta această tendință și când acest raport va ajunge la 50/50 sau proporția va fi mai mare pentru motoarele electrice, e greu de spus, o să vedem cum se vor dezvolta lucrurile. Totuși, observ și în Moldova că sunt deja motoare hibride și electrice și cred că e un pas înainte.

Referitor la perspectivele activității noastre, subiectul respectiv nu aduce schimbări esențiale, deoarece cablajele își vor păstra rolul important în construcția automobilelor.

Despre politică versus sectorul real

Experiența personală, și în diplomație, și în politică, m-a ajutat mult ca să implementez și să administrez acest proiect în Moldova. Între aceste domenii este și ceva comun: lucrezi cu oamenii și este foarte importantă comunicarea. De asemenea, mai multe principii de organizare sunt valabile peste tot.

Dar sunt și deosebiri importante. În afaceri trebuie să faci lucruri concrete, cu vorbă multă nu ajungi departe. Totodată, în afaceri este mai clar și mai ușor să-ți vezi rezultatele, și acestea depind în măsură mai mare de tine și de echipa cu care muncești. Dacă multe lucruri nu-ți reușesc, înseamnă că ceva nu ai făcut, încerci data viitoare să nu calci pe aceleași greble, să înveți lecțiile. În politică e altfel, depinzi și acolo de echipă, cât de serioasă este această echipa, dar să vezi rezultate concrete care sunt roada muncii depuse e mai complicat.

Am avut întotdeauna un respect deosebit pentru oamenii care mai puțin vorbesc și fac lucruri concrete, creează locuri de muncă, plătesc impozitele. După 5 ani de zile, am sentimentul că decizia de a schimba politica pe afaceri a fost una corectă.

* Acest material se înscrie în seria de interviuri „Afaceri cu față umană” și a fost realizat de jurnalistul Vitalie Condrațchi, în cadrul proiectului Contributori AGORA.

Poți face diferența

Dacă îți iei un abonament cu doar 48 lei pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
„Afaceri cu față umană” - noua serie de interviuri, realizate de contributorul AGORA, Vitalie Condrațchi

„Afaceri cu față umană” - noua serie de interviuri, realizate de contributorul AGORA, Vitalie Condrațchi

Contributori AGORA, comunitatea oamenilor care știu, vor și pot să facă Republica Moldova să arate altfel

Contributori AGORA, comunitatea oamenilor care știu, vor și pot să facă Republica Moldova să arate altfel

Barkin Secen, Moldcell: Pentru investitori este important nu doar să facă profit, ci și să contribuie la dezvoltarea țării și a societății (INTERVIU)

Barkin Secen, Moldcell: Pentru investitori este important nu doar să facă profit, ci și să contribuie la dezvoltarea țării și a societății (INTERVIU)

Advertoriale
Cicliștii participanți la #HospiceBikeTour2022 au ajuns acasă!

Cicliștii participanți la #HospiceBikeTour2022 au ajuns acasă!

Start primului sejur din acest an al Taberei de vară „OK”. Ediție dedicată în exclusivitate copiilor angajaților OTP Bank

Start primului sejur din acest an al Taberei de vară „OK”. Ediție dedicată în exclusivitate copiilor angajaților OTP Bank

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Armata rusă s-a retras de pe Insula Șerpilor. Ministerul Apărării de la Moscova: Gest de bunăvoință
  • 2
    Putin îi răspunde lui Johnson la afirmația despre gen și declanșarea războiului în Ucraina: Margaret Thatcher a trimis trupe în Insulele Falkland
  • 3
    Dotat cu tehnică în valoare de milioane de lei, iar în bănci - 50 de elevi în loc de 500. Controversele Colegiului de Inginerie de la Strășeni și reacția conducerii (VIDEO)
  • 4
    Atac asupra Odesei în plină noapte! 18 persoane decedate, printre care doi copii. Zeci de răniți
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.