Atac cu macetă lângă fostul sediu al revistei Charlie Hebdo. Cel puțin doi oameni au fost înjunghiați, iar până în acest moment, parchetul antitero a reținut doi suspecți.
Potrivit autorităților franceze, cele două victime sunt angajații unei companii de producții TV.
„Cei doi colegi fumau în afara clădirii, pe stradă. Am auzit țipete. Am mers la fereastră și l-am văzut pe unul dintre colegi plin de sânge, în timp ce era urmărit de un bărbat înarmat cu o macetă”, a spus unul dintre angajații companiei Premières Lignes.

Compania are biroul pe strada Nicolas Appert, aflată la intersecția cu Bulevardul Richard Lenoir, unde revista Charlie Hebdo își avea sediul.
De asemenea, autorităţile franceze au anunțat că au reținut doi suspecţi, iar investigaţia este coordonată de Parchetul naţional antiterorist, care face cercetări cu privire la „o tentativă de asasinat de natură teroristă”. Primul suspect a fost reţinut la câteva minute după atac, iar al doilea după aproximativ o oră.

Digi24 scrie că atacul cu macetă are loc la câteva zile după ce teroriștii Al-Qaida au amenințat jurnaliștii Charlie Hebdo, pentru că aceștia au republicat caricaturi cu profetul Mahomed, dar și în contextul în care, la o instanţă specială din Paris, continuă procesul în cazul atentatelor din 2015.
Vezi și aceste știri

Semnale de alarmă în Franța. Nou record absolut: peste 16.000 de cazuri de COVID în 24 de ore

81 de instituții de învățământ închise în Franța versus trei cazuri de infectare în Scoția. Cum au făcut față COVID-ului în școli alte țări ale lumii

Laboratoare din Franţa şi Suedia confirmă otrăvirea lui Navalnîi cu substanța „Noviciok”
Advertoriale

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli
