Ar fi împlinit aproape 80 de ani de la fondare, iar până la sala de concert aici era Circul. Fotografii cu edificiul Filarmonicii Naționale, de-a lungul anilor (FOTO)

Ar fi împlinit aproape 80 de ani de la fondare, iar până la sala de concert aici era Circul. Fotografii cu edificiul Filarmonicii Naționale, de-a lungul anilor (FOTO)
Colaj al clădirii Filarmonicii Naționale în zilele noastre și la începutul secolului XX/ FOTO: OldChisinau.com

Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” urma să împlinească 80 de ani de la fondare, în 2020. Incendiul devastator care a cuprins clădirea, pe 24 septembrie, a lăsat artiștii cu ochii în soare, iar autoritățile caută soluții pentru a găzdui muzicienii. Se fac încercări de evacuare a ce mai poate fi salvat, inclusiv a bibliotecii de partituri muzicale. Am căutat să vedem cu arăta clădirea Filarmonicii Naționale în secolul XX și vă prezentăm câteva fotografii istorice.

Un lucru mai puțin cunoscut e că înainte de a fi o sală de concerte, edificiul găzduia Circul din Chișinău. Există doar informație fragmentată despre aceste vremuri, însă știm că Circul activa în această clădire de la începutul secolului XX, dar și pe durata în care Basarabia era parte a României Mari (1918-1940).

O fotografie rară a fațadei de pe actuala stradă Varlaam. FOTO: oldchisinau.com

Niște cadre rare - o filmare din zbor a Chișinăului - a surprins clădirea actualei Filarmonici în 1941. Ea poate fi zărită sus, spre colțul stâng al fotografiei (edificiul alb).

FOTO: Oldchisinau.com

De notat că arhitectul Valentin Voițehovski, născut la Minsk, dar familia căruia s-a stabilit cu traiul la Soroca încă din 1910, este autorul proiectului de reconstrucție a clădirii Circului de pe strada Mitropolitul Varlaam. Se consideră că decizia sa de a oferi clădirea Circului Filarmonicii a salvat aspectul arhitectural și artistic al structurii, situate în inima orașului. Astfel, istoria Filarmonicii Naționale începe de la fondarea sa în 1940.

Colaj: Oldchisinau.com
Clădirea Filarmonicii, anii 1950. FOTO: Oldchisinau.com

Ulterior, acestei clădiri i s-a adăugat cunoscutul vestibul cu coloane, cartea de vizită a clădirii pe care o cunoaștem în prezent.

FOTO: locals.md
FOTO: Oldchisinau.com
FOTO: Ria Novosti, Filarmonica în anii 1970

Din istoria oficială a sălii de concerte, aflăm că filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” a devenit cea mai importantă instituţie de concert din Republica Moldova desfăşurând o amplă activitate în diverse direcţii: muzica academică, populară, muzica uşoară şi jazz. La Filarmonica Naţională şi-au început activitatea cele mai reprezentative colective, printre care se numără ansamblurile „Joc”,  „Fluieraş”, „Lăutarii”, personalităţi notorii ale culturii muzicale moldoveneşti, aşa ca Timofei Gurtovoi, Veronica Garștea, Boris Miliutin, Dumitru Goia, Ghita Strahilevici, Serghei Lunchevici, Vladimir Curbet, Victor Copacinschi, Nicolae Botgros, Nicolae Sulac, Tamara Ciobanu, Zinaida Julea. Nume legendare ale estradei naţionale, precum orchestra „Noroc”, ansamblul „Plai”, cântăreţii Ion Suruceanu, Iurie Sadovnic, Nadejda Cepraga, Mihai Dolgan, Maria Codreanu şi mulţi alţii, au contribuit la formarea istoricului Filarmonicii.

FOTO: Oldchisinau.com

Nucleul şi mândria Filarmonicii Naţionale sunt reprezentate de faimoasele colective cunoscute în toată lumea – Orchestra Simfonică şi Capela Corală Academică „Doina”, ambele fondate în anul 1930. Din 2006 în cadrul Filarmonicii își începe activitatea orchestra de muzică populară „Folclor”, iar din anul 2012 – formaţia „Millenium”.

După incendiul din 24 septembrie, clădirea arată astfel:

FOTO: IGSU
FOTO: IGSU

Cu asistența salvatorilor și pompierilor, vor împacheta bunurile materiale care urmează a fi evacuate începând cu ziua de 28 septembrie. Marea parte a bunurilor urmează a fi evacuate din birourile edificiului. Totodată, IGSU organizează iluminarea necesară pentru ca activitățile se poate fi desfășurate. 

Salvatorii acordă suportul angajaților localului anexat Filarmonicii pentru efectuarea lucrărilor de evacuare a bunurilor materiale din interior. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
La Chișinău a fost lansată prima stație automată de monitorizare a calității aerului atmosferic de tip trafic

La Chișinău a fost lansată prima stație automată de monitorizare a calității aerului atmosferic de tip trafic

Turcia va oferi gratuit dronele „Bayraktar” pentru care ucraineni au strâns bani în trei zile

Turcia va oferi gratuit dronele „Bayraktar” pentru care ucraineni au strâns bani în trei zile

Miniştrii Energiei din UE caută soluții pentru reducerea colectivă a cererii de gaze pe termen scurt

Miniştrii Energiei din UE caută soluții pentru reducerea colectivă a cererii de gaze pe termen scurt

Advertoriale
Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Rusia intră de azi în default tehnic: Țara este în incapacitatea de-ași îndeplini obligațiile față de creditorii externi
  • 2
    Primarul capitalei: Suntem chemați în judecată pentru anularea deciziei CMC privind tarifele la călătoria cu transportul public
  • 3
    Primele imagini din cadrul vizitei Maiei Sandu în Ucraina. Șefa statului a fost în Borodianca, Bucea și Irpini (FOTO. VIDEO)
  • 4
    Săptămâna începe cu ploi și temperaturi de până la +30. Cum va fi vremea în următoarele zile
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.