Elveţienii au respins, prin referendum, o propunere care ar fi limitat libera circulaţie cu UE

Elveţienii au respins, prin referendum, o propunere care ar fi limitat libera circulaţie cu UE

Elveţienii au respins, în referendumul desfăşurat duminică, o propunere a extremei drepte de încetare a liberei circulaţii a lucrătorilor între Elveţia şi ţările membre ale Uniunii Europene, transmit Agerpres.

Potrivit proiecţiilor postului de radio şi televiziune naţional elveţian, 63% dintre alegători s-au opus acestei propuneri.

Conform propunerii prezentate de Partidul Popular Elveţian (SVP), în baza acordului cu Uniunea Europeană aflat în vigoare în fiecare an în Elveţia se mută, în medie, 75.000 de cetăţeni UE, ceea ce duce la suprapopulare şi la creşterea preţurilor locuinţelor.

Sondajele de opinie indicau că aproximativ două treimi dintre alegătorii elveţieni erau de părere că abrogarea acordului cu UE privind libera circulaţie ar agrava criza de lucrători calificaţi şi ar afecta negativ bunăstarea ţării.

Respingerea propunerii SVP ar putea încuraja tratativele dintre UE şi Elveţia cu privire la un acord-cadru pentru reglementarea mai multor probleme bilaterale dificile.

Tot duminică, elveţienii au votat în mare majoritate pentru introducerea unui concediu de paternitate de 14 zile.

Institutul de studii sociologice gfs-Bern a indicat, la puţin peste o oră de la închiderea secţiilor de vot, că iniţiativa a fost susţinută de 61% dintre elveţieni. Începând din 2005, legea elveţiană acordă mamelor active 14 săptămâni de concediu plătit, după naşterea unui copil; taţilor cu loc de muncă li se acordă însă doar una sau două zile libere.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Lukașenko amenință cu represalii militare capitalele occidentale

Lukașenko amenință cu represalii militare capitalele occidentale

Un tânăr de 20 de ani, acuzat de omor. Și-ar fi înjunghiat colegul de serviciu

Un tânăr de 20 de ani, acuzat de omor. Și-ar fi înjunghiat colegul de serviciu

Compania Ryanair anunță o creștere a prețurilor pentru bilete. Care este motivul

Compania Ryanair anunță o creștere a prețurilor pentru bilete. Care este motivul

Advertoriale
Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Avertizare îngrijorătoare de la un fost vicepreședinte al Parlamentului. „La toamnă Gazprom va sista livrările de gaze”
  • 2
    Un deputat PAS vine cu clarificări, în contextul reformei învățământului superior. „Universitatea Agrară nu va fi lichidată”
  • 3
    România oferă ajutor Republicii Moldova după atacul cu rachete din Odesa
  • 4
    Rusia încetează să mai respecte acordurile Consiliului Europei. Ce prevede rezoluția semnată de Mihail Mișustin
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.