Un deputat din Parlamentul R. Moldova și un șef interimar de penitenciar au ajuns în vizorul inspectorilor de Integritate al ANI, asta după ce ultimii au inițiat controlul averii a celor vizați. ANI mai anunță că, un președinte de raion și doi primari din raionul Cahul și Criuleni sunt vizați în procedurile de control inițiate pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese.
Totodată, au fost pornite cauze contravenționale pe numele unui fost secretar de stat și a unui procuror din Procuratura Cahul.
Inspectorii de integritate au întocmit trei procese verbale cu privire la contravenție pe numele unor procurori din Procuratura Chișinău și Rezina. La fel, săptămâna trecută, inspectorii de integritate au stabilit amenzi în cuantum de peste zece mii de lei.
Timp de o săptămână (21-25 septembrie), prin sistemul „e-Integritate” au fost repartizate inspectorilor 37 de sesizări spre examinare. Reprezentanții ANI au răspuns la 119 de apeluri telefonice, dintre care 21 au fost înregistrate la Linia instituțională de informare.
Vezi și aceste știri

O investigație Reuters a scos la iveală că cel puțin 14 companii rusești de armament nu ar fi fost vizate de sancțiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina

SUA oferă Ucrainei mai multă muniție pentru sistemul HIMARS în cadrul unui nou pachet de ajutor în valoare de 820 de milioane de dolari

Un tânăr a decedat în urma unei explozii produse într-un apartament din sectorul Botanica
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
