O judecătoare a fost aleasă, din greșeală, magistrată la CSJ. Un membru al CSM a votat de mai multe ori

O judecătoare a fost aleasă, din greșeală, magistrată la CSJ. Un membru al CSM a votat de mai multe ori

Judecătoarea Aliona Miron nu va mai ajunge la Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Asta deși promovase concursul pentru suplinirea acestei funcții, săptămâna trecută. Membra Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) Elena Belei a explicat că este vorba de o greșeală tehnică, fiindcă a votat de mai multe ori.

Eroarea a fost depistată după ce în presă au fost publicate mai multe notițe din timpul deliberărilor CSM de la ședința din 22 septembrie, atunci când s-a desfășurat concursul privind suplinirea mai multor funcții de judecători CSJ.

„Eu am numărat și pe diagonală, și pe orizontală și am depistat o eroare tehnică. Un judecător, din greșeală, a fost propus pentru suplinirea unei funcții vacante la CSJ. Al zecelea vot al meu nu a întrunit opt voturi, ci șapte voturi. Recunosc public, îmi cer scuze de la dna Aliona Miron și să vă solicit dvs, dna președinte, să refaceți actul administrativ ilegal, fiindcă retragerea mai târziu este mai neplăcută”, a declarat Elena Belei, explicând că a votat de zece ori, în loc de nouă, numărul maxim de voturi stabilit pentru fiecare membru al CSM.

Totuși, autoarea notițelor apărute în presă, membra CSM Carolina Ciugureanu-Mihailuță, s-a arătat nemulțumită de această scurgere de informații.

„Revin la declarația publică făcut de cei cinci membri ai CSM din rândul profesorilor titulari de drept. Ne exprimăm dezacordul privind practica defectuoasă a CSM de a pretinde la așa-numite deliberări secrete. De acum încolo, voi face publice voturile mele. Pledez pentru votul public și votul nominal. Nu avem de ce să ne ascundem. E în interesul judecătorilor de a cunoaște ce se întâmplă în CSM, să se audă cum se votează în CSM”, a spus Carolina Ciugureanu-Mihailuță.

Mai mult, a venit la ședință cu mai multe exemplare de tabele în care colegii săi să-și poată face notițe. 

„N-am nevoie de tabel”, a menționat Dorel Musteață. 

„Tabelul acesta nu e oficial, eu nu știu de unde s-a luat în public. Eu tot sunt pentru vot deschis”, a adăugat Nina Cernat. 

Amintim că, pe 22 septembrie, CSM selectase cinci judecători pentru suplinirea mai multor funcții vacante de magistrați ai CSJ.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
CSM a selectat cinci judecători care vor activa la Curtea Supremă de Justiție. Unii, vizați în cauze de condamnare a R. Moldova la CtEDO

CSM a selectat cinci judecători care vor activa la Curtea Supremă de Justiție. Unii, vizați în cauze de condamnare a R. Moldova la CtEDO

După un an de la aprobarea unei decizii controversate, o judecătoare s-a justificat în fața CSM: „Nu au fost interesele cuiva. Sunt opiniile personale”

După un an de la aprobarea unei decizii controversate, o judecătoare s-a justificat în fața CSM: „Nu au fost interesele cuiva. Sunt opiniile personale”

Președintele interimar al CSM și-a dat demisia: „Nu mai am dreptul moral să exercit interimatul funcției”

Președintele interimar al CSM și-a dat demisia: „Nu mai am dreptul moral să exercit interimatul funcției”

Advertoriale
Impactul costurilor ascunse în selectarea furnizorului de igienă

Impactul costurilor ascunse în selectarea furnizorului de igienă

Top 5 beneficii ale uleiului de cocos pentru față și păr

Top 5 beneficii ale uleiului de cocos pentru față și păr

Pregătirea pacientelor pentru examenul ginecologic. De ce aspecte trebuie să țină cont pacienta, atunci când programează o vizită la medicul ginecolog

Pregătirea pacientelor pentru examenul ginecologic. De ce aspecte trebuie să țină cont pacienta, atunci când programează o vizită la medicul ginecolog

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    ANI a finalizat controlul averii și intereselor personale inițiat în privința Maiei Sandu. Ce a constatat inspectorul (DOC)
  • 2
    Din 1 iulie, toți analogii de insulină, teste la glicemie și pungi colectoare pentru stome, vor fi compensate de CNAM
  • 3
    Momentul în care centrul comercial din Kremenciuk este bombardat de armata rusă, surprins de camerele de supraveghere (VIDEO)
  • 4
    Procurorul-șef european Laura Codruța Kövesi vine într-o vizită la Chișinău
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.