Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în Comrat precipitațiile au înnămolit 39 de gospodării particulare, două depozite, fiind deteriorate două conducte de alimentare cu gaze naturale. Salvatorii au evacuat 11 persoane și au deblocat mai multe unități de transport.
Alte 14 gospodării au fost afectate în localitatea Dezghinghea din UTA Găgăuzia, unde, la fel, s-a intervenit cu ajutor. Intervenția angajaților IGSU a avut loc și în localitatea Congazcic, unde precipitațiile au afectat și porțiuni de drum.
În total, în UTA Găgăuzia au fost implicați pentru lichidarea consecințelor situațiilor excepționale 43 de angajați ai IGSU cu opt autospeciale și opt pompe hidraulice.
De intervenția salvatorilor a fost nevoie și în localități din raionul Leova. Aici, precipitațiile au afectat peste 20 de gospodării particulare în satele Sărata Răzeși, Tochile-Răducani, Tomai, Covurlui, Cuporani și Sărăteni. La Cimișlia, ploile au înnămolit 16 gospodării în satele Albina, Mereni, Gura Galbenei și Coștangalia.
În prezent, la fața locului activează comisiile pentru situații excepționale pentru estimarea prejudiciilor. În zonele afectate continuă să se acorde asistență.
Menționăm că premierul Ion Chicu a spus că, după ce vor fi evaluate pagubele, Guvernul va aloca bani din Fondul de rezervă pentru lichidarea consecințelor provocate de inundații.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.