*Acest material este sponsorizat

Serviciul Fiscal de Stat a desemnat o bancă de la noi drept „Contribuabil cu grad înalt de credibilitate”

Serviciul Fiscal de Stat a desemnat o bancă de la noi drept „Contribuabil cu grad înalt de credibilitate”


Mobiasbanca – OTP Group a fost desemnată de către Serviciul Fiscal de Stat „Contribuabilul cu grad înalt de credibilitate” pentru promovarea civismului fiscal şi conformarea la onorarea obligaţiilor fiscale. Certificatul de Credibilitate a fost înmânat d-lui László Diósi - Președintele Comitetului Executiv - CEO, al Mobiasbanca – OTP Group de către dna Nicoleta Nemerenco, Director adjunct al Serviciului Fiscal de Stat.

„Ne bucurăm că acest certificat vine în anul de aniversare pentru companie și vă dorim mult succes, prosperitate, să continuați să fiți în topul instituțiilor din sistemul financiar-bancar. Sperăm să le insuflați și celorlalți principiile pe care vă bazați: transparența și credibilitatea”, a declarat Nicoleta Nemerenco.

„Suntem onorați să primim acest premiu. Mulți ar spune că atunci când vine controlul e agitație, la noi nu e așa, suntem calmi și siguri, pentru că știm să facem lucrurile cinstit și corect. Sper o dată cu creșterea noastră să reușim și mai multe.  Este un an special, pentru că tocmai am pornit o inițiativă financiară și am început cu un program de educație financiară destinat copiilor și adulților. Rezultatul zilei de azi este un merit de echipă”, a spus László Diósi - Președintele Comitetului Executiv - CEO, al Mobiasbanca – OTP Group.

La evenimentul de decernare, care a avut loc în incinta sediului central al băncii, au fost prezenți de asemenea dna Veronica Marandici - șeful Direcției administrare fiscală și analitică, SFS, dl Dumitru Cucoș, Director Financiar al băncii, dna Ludmila Olărescu, șef Departament Contabilitate, Contabil Șef, precum și alți angajați ai băncii.

 „Este o onoare pentru Mobiasbanca – OTP Group să obţină titlul de „Contribuabil cu grad înalt de credibilitate”, care reflectă nivelul cel mai înalt al disciplinei fiscale. Vom continua să activăm aplicând principiile de bază ale activității Mobiasbanca – OTP Group, precum onestitatea și responsabilitatea financiară, fiind un partener de încredere pentru clienții noștri și un exemplu pentru mediul de afaceri”, a declarat  Dumitru Cucoș, Director Financiar al băncii.

Anual, Serviciului Fiscal de Stat premiază contribuabilii, agenți economici de pe întreg teritoriul țării, remarcați pentru aportul lor în promovarea civismului fiscal și conformare la onorarea obligațiilor fiscale.

Mobiasbanca – OTP Group s-a remarcat pe parcursul activității desfășurate în 2019 prin rezultate înalte  la următorii indicatori: 

  • nu a admis restanțe la Bugetul Public Național la situația din ultima zi a anului de gestiune; 
  • în ultimul an de gestiune nu s-au aplicat măsuri de executare silită a obligațiilor fiscale;
  • pe parcursul activității desfășurate în ultimii trei ani consecutiv: a obținut venit impozabil în fiecare an; suma obligațiilor calculate pe parcursul perioadelor examinate constituie cel puțin 10% din suma totală a veniturilor declarate; salariul mediu al angajaților depășește salariul mediu lunar pe economie;
  • nu a admis cazuri de neprezentare sau prezentare tardivă a dărilor de seamă fiscale, rapoartelor de calculare a primelor de asigurare obligatorii de asistență medicală și a declarațiilor privind calcularea și utilizarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii. 

În rezultatul obținerii acestui certificat, în următorii doi ani de la înmânare, Mobiasbanca – OTP Group va fi scutită de controale fiscale, prin metoda verificării totale și tematice inițiate de autoritatea fiscală, cu condiția că banca nu își va schimba comportamentul fiscal.

P.

Vezi și aceste știri
 Muzeul Național de Artă al Moldovei și Mobiasbanca – OTP Group, în parteneriat, pentru valorificarea artei

Muzeul Național de Artă al Moldovei și Mobiasbanca – OTP Group, în parteneriat, pentru valorificarea artei

Pune-ți afacerea pe upgrade cu noua ofertă de finanțare în lei de la Mobiasbanca – OTP Group

Pune-ți afacerea pe upgrade cu noua ofertă de finanțare în lei de la Mobiasbanca – OTP Group

1000 de copii din toată țara, care au mers în clasa întâi, au primit două cărți suplimentare, cadou de la Mobiasbanca

1000 de copii din toată țara, care au mers în clasa întâi, au primit două cărți suplimentare, cadou de la Mobiasbanca

Mobiasbanca-OTP Group înregistrează o creștere a creditării persoanelor fizice

Mobiasbanca-OTP Group înregistrează o creștere a creditării persoanelor fizice

BERD şi UE acordă un împrumut de 5 milioane de euro pentru dezvoltarea IMM-urilor către Mobiasbanca-OTP Group

BERD şi UE acordă un împrumut de 5 milioane de euro pentru dezvoltarea IMM-urilor către Mobiasbanca-OTP Group

Echipamente de intubare de ultimă generație, donate de Mobiasbanca - OTP Group

Echipamente de intubare de ultimă generație, donate de Mobiasbanca - OTP Group

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Și-au recunoscut datoria? Liderul de la Tiraspol susține că regiunea transnistreană ar intenționa să-și achite restanțele la gaz
  • 2
    Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”
  • 3
    Parcarea publică municipală de pe strada Ismail a fost amenajată
  • 4
    Culeg struguri pentru o pedeapsă redusă. 14 deținuți din sudul țării muncesc la un agent economic
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.