Proiect la CMC: Sălile și terenurile de sport din școli ar putea fi folosite și de copiii care locuiesc în preajmă

Proiect la CMC: Sălile și terenurile de sport din școli ar putea fi folosite și de copiii care locuiesc în preajmă

Sălile și terenurile de sport din cadrul instituțiilor de învățământ din capitală vor putea fi utilizate și de alți tineri din regiune care nu își fac studiile în acele școli. O inițiativă în acest sens a fost pregătită de consilierul municipal al Platformei DA Ruslan Verbițchi. Proiectul urmează să fie supus votului la ședința CMC. 

Potrivit lui Verbițchi, până acum, doar copiii din școli aveau acces la antrenamente, însă odată cu adoptarea noilor reguli, de unitățile sportive se vor bucura și  copiii care locuiesc în preajma instituțiilor de învățământ. 

„Acest proiect de decizie nemijlocit vizează antrenamentul copiilor să fie cu titlu gratuit”, a spus Verbițchi. 

Proiectul presupune colaborarea cu federațiile de sport din țară care se vor ocupa de antrenarea copiilor. 

„În cadrul acestor antrenamente vor fi selectați copii care pot să facă la nivel național și internațional, să reprezinte țara noastră la competițiile europene și mondiale”, a menționat președintele Federației de Lupte Universale, Igor Rotaru. 

Noul regulament urmează să fie supus votului în cadrul ședinței Consiliului Municipal. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ploile au făcut ravagii: Gospodării și școli inundate, două poduri deteriorate, persoane evacuate (VIDEO)

Ploile au făcut ravagii: Gospodării și școli inundate, două poduri deteriorate, persoane evacuate (VIDEO)

Serviciul Fiscal de Stat a desemnat o bancă de la noi drept „Contribuabil cu grad înalt de credibilitate”

Serviciul Fiscal de Stat a desemnat o bancă de la noi drept „Contribuabil cu grad înalt de credibilitate”

Aproape 380 de cazuri de COVID-19, înregistrate în școlile și grădinițele din capitală de la 1 septembrie

Aproape 380 de cazuri de COVID-19, înregistrate în școlile și grădinițele din capitală de la 1 septembrie

Școlile din capitală au reluat alimentația copiilor din clasele primare și gimnaziale

Școlile din capitală au reluat alimentația copiilor din clasele primare și gimnaziale

Mai mult cu 17 bani pentru un litru. ANRE a stabilit noul preț plafon pentru benzină

Mai mult cu 17 bani pentru un litru. ANRE a stabilit noul preț plafon pentru benzină

Soldatul rus, învinuit de crime de război a fost condamnat la închisoare pe viață

Soldatul rus, învinuit de crime de război a fost condamnat la închisoare pe viață

Advertoriale
Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Cristina Guțu: „Am slăbit cu 10 kilograme în doar 2 două luni, vezi cum am reușit!”

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Trei reguli cum afacerea ta poate supraviețui concurenței

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Forțele ucrainene se pregătesc pentru un eventual atac la granița cu Belarus
  • 2
    Un tânăr a ajuns la terapie intensivă după ce a sărit în Nistru
  • 3
    Andrzej Duda, în Rada Supremă: „Nu voi avea odihnă până când Ucraina nu va deveni membră a UE”
  • 4
    Ex-președintele român Traian Băsescu a accidentat o mașină parcată și a mers la poliție pentru a fi testat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.