Instituțiile de învățământ din țară vor activa în continuare potrivit modelelor selectate. Precizarea vine de la Ministerul Educației în contextul în care, de la întâi octombrie curent, va intra în vigoare starea de urgență în sănătate publică în unităţile administrativ-teritoriale.
La fel, ministerul menționează că ajustarea măsurilor de sănătate publică, ce vizează activitatea instituţiilor de învăţământ, va fi coordonată în prealabil cu Comisia teritorială extraordinară de sănătate publică.
Totodată, rămâne în vigoare măsuri, potrivit căreia, în cazul confirmării diagnosticului COVID-19 la un elev/profesor – toţi elevii din clasa academică în care acesta făcea studiile se plasează în autoizolare la domiciliu pentru perioada de 14 zile, calculul zilelor fiind efectuat de la ultima zi a contactului cu elevul confirmat „COVID-19 - pozitiv”. Clasa va continua studiile în regim online pentru perioada de 14 zile. Decizia privind autoizolarea profesorilor, care au predat în clasa academică respectivă va fi luată de către conducătorul instituţiei de învăţământ, prin coordonare cu medicul epidemiolog teritorial.
Decizia privind plasarea unei instituții de învățământ în carantină este luată de către Comisia teritorială extraordinara de sănătate publică.
Vezi și aceste știri

„Sunt elevi care au nevoie să recupereze orele”. De ce Ministerul Educației a decis să se revină la lecții obișnuite de 45 de minute

Situațiile dificile din școală vor putea fi semnalate printr-un formular online. Ministerul Educației a lansat Linia Verde a Siguranței în Educație

Elevii sau studenții vor putea sta mai aproape unii de alții în sălile de studii. Ce decizie a luat CNESP privind distanța socială

„Vin cu scuze de rigoare”. Profesorul din Ocnița, filmat în timp ce le spunea elevilor de ce trebuie să meargă la vot, vine cu explicații (VIDEO)

Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)
