„România e o piaţă extraordinară, cu o dinamică bună şi cu o cultură a cafelei în creştere. Când am început, erau doar câteva branduri de segment, acum suntem peste 40 de jucători în piaţă”. Declarațiile aparțin antreprenorului și fondatorului lanţului de coffee shop-uri Tucano, Ruslan Cojocaru, care deține astăzi 20 de unități doar în țara vecină, în orașe precum Bucureşti, Constanţa, Braşov şi Cluj.
„România îmi pare o piaţă extraordinară, cu o dinamică bună şi cu o cultură a cafelei în creştere. Când am început noi erau doar câteva branduri de segment, acum suntem peste 40 de jucători în piaţă. Pandemia ne-a afectat industria, dar cred că pas cu pas vom trece peste această perioadă“, spune Ruslan Cojocaru, în cadrul unei emisiunii a Ziarului Financiar.
Lanţul de cafenele Tucano a fost înfiinţat în 2011, în R. Moldova, însă, astăzi, Ruslan Cojocaru spune că Tucano se identifică ca un brand românesc, iar piaţa de bază a afacerii sale rămâne România. Asta chiar dacă rețeaua e prezentă și pe piața din Rusia, Germania, Emiratele Arabe, dar şi în Kazahstan şi Kîrgîzstan.
„Iniţial, după ce am deschis patru cafenele, am decis să testăm şi formatul dezvoltării prin franciză, care are atât avantaje, cât şi dezavantaje. Principalul avantaj ar fi acela că partenerul fiind local înţelege mai bine piaţa, este proprietar şi antreprenor, dar minusul sistemului de franciză este faptul că e nevoie de un control foarte riguros pentru că partenerii sunt prea creativi. Mergem în sistem de franciză atât local, cât şi internaţional“, explică Ruslan Cojocaru, punctând faptul că localurile din Bucureşti sunt deţinute de el, iar în restul ţării sunt operate în sistem de franciză.
Amintim că în cadrul unui interviu Nota de Plată, proiect marca AGORA, Ruslan Cojocaru a declarat că i-a luat ceva timp să educe consumatorii de cafea atunci când a pornit afacerea, iar asta a fost una din marile provocări „Ideea de bază nu era cafeaua. Ideea era atmosfera, oamenii, culorile, localul”, spunea Ruslan Cojocaru.
Tot el e antreprenorul care înainte de pandemie ne-a spus că„ anume crizele sunt o parte normală a creșterii. Cu cât mai mult dor, cu atât mai mult crești”, iar concurența e un instrument sănătos.
Pentru mine majoritatea concurenților sunt colegi alături de care dezvoltăm piața. Noi unul pe altul ne ajutom. Cu cât sunt mai puternici concurenții, cu atât e mai interesant. În R. Moldova, concurența e mai mică, iar în România e mai mare și e mai prezentă. Înțeleg cât de important să ai câteva concepte care să te învețe. Când ai alături ceva puternic, tu te strădui să faci level up, level up”, a spus antreprenorul.
Prima cafenea Tucano a fost deschisă la Chișinău cu o investiție de aproape 3.000 de euro. În 2019, cifra de afaceri Tucano a însumat peste 7,5 milioane de euro (TVA).
Vezi și aceste știri

„Crizele cu cât mai mult dor, cu atât mai mult creștem”. 15 idei și sfaturi, despre bani, afaceri și dezvoltare de la Ruslan Cojocaru (VIDEO)

Ruslan Cojocaru - Viziunea față de crize, educație financiară, Tucano Coffee, Oliva Verde și NOTA lui DE PLATĂ (VIDEO)

EDITORIAL | Cum Jacinda Ardern ne-a dat dezlegare la a fi oameni, chiar și atunci când ne credem supereroi
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
