
Ajutor financiar în valoare de 16.000 de lire sterline, acordat țării noastre din partea Marii Britanii
Marea Britanie susține răspunsul de urgență la criza COVID-19 pe ambele maluri ale râului Nistru, printr-o contribuție de 160.000 lire sterline, oferită prin intermediul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Astfel, 100 pulsoximetre, pentru a determina nivelul de oxigen în sânge a bolnavilor, sunt oferite unităților de terapie intensivă din cadrul instituțiilor medico-sanitare care tratează pacienți cu COVID-19. De asemenea, instituțiile medicale din toată țara vor primi halate și salopete de unică folosință, soluții de igienizare și dezinfectare și termometre fără contact infraroșu.
・
„În cadrul spitalului nostru, a fost deschis un centru COVID-19, ce poate acorda asistență medicală simultan până la 73 de persoane. Aici activează în ture 6 medici, 28 asistente medicale și 23 infirmiere, care examinează pacienții de câteva ori pe zi, ceea ce înseamnă că echipamentul personal de protecție și dezinfectantele se consumă rapid. Anume din aceste considerente, donația de azi este foarte binevenită și va fi de folos real pentru a ne suplini stocurile și pentru a proteja lucrătorii medicali”, a declarat directoarea Spitalului raional din Comrat, Nina Răilean.
Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova, Steven Mark Fisher, a subliniat că pandemia de COVID-19 are un impact major asupra vieților și mijloacelor de trai ale oamenilor din întreaga lumem iar în acest context dificil, solidaritatea și cooperarea internațională sunt vitale.
„Solidaritatea internațională se manifestă și prin donațiile de echipament personal de protecție din partea țărilor dezvoltare în întreaga lume, aceste contribuții fiind finanțate de contribuabilii acestor țări. Anume pentru a realiza o astfel de donație ne-am adunat azi cu toții la Comrat, unde sunt sigur că va fi apreciată această donație’’, a mai declarat Ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova.
Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, Dima Al-Khatib, a precizat că în condițiile în care pandemia aprofundează și mai mult inegalitățile deja existente, este absolut esențial ca nimeni să nu fie exclus.
„Dorim să ne asigurăm că produsele și echipamentele necesare ajung până la profesioniștii medicali care muncesc neobosit pentru a lupta împotriva noului coronavirus. Acest efort face parte din răspunsul ONU Moldova la COVID-19 în țară”, a menționat Dima Al-Khatib,
Cu suportul acordat de Marea Britanie, vor mai fi oferite pachete cu alimente neperisabile, produse igienice și echipament personal de protecție pentru femeile, bărbații și copiii vulnerabili din regiunea transnistreană.
Sistemul ONU din Moldova și partenerii de dezvoltare susțin răspunsul național la pandemie prin intermediul unor activități coordonate cu scopul de a proteja populația, de a spori capacitățile sistemului de sănătate de a răspunde la urgențele de sănătate publică, precum și de a reduce șocurile economice și sociale.