
Cu dronă, echipe de filmare, Dodon s-a lansat în campania prezidențială pe un șantier. Cu ce promisiuni a venit
Însoțit de mai mulți socialiști, candidatul independent Igor Dodon s-a lansat în campania electorală pe un șantier de construcție a unui drum național. Evenimentul a fost filmat de mai multe echipe de filmare, inclusiv cu o dronă, la fața locului fiind adusă o tribună și boxe. Fiind președinte în exercițiu, Dodon a spus că a scris cerere de concediu din cont propriu pentru durata campaniei, urmând să organizeze cel puțin 250-300 de întrevederi.
・
.jpg)
„Ne aflăm azi într-un drum în construcție, ca să arătăm că acesta e un drum spre viitor, că dezvoltarea infrastructurii va deveni pentru următorii patru ani o prioritate absolută”, a explicat alegerea locației socialistul Vlad Batrîncea.
Igor Dodon a spus că are un program electoral bazat pe șapte piloni: grija față de oameni; oraș confortabil și sate moderne; economia durabilă; apărarea și consolidarea statalității; politica internă; politica externă echilibrată; păstrarea valorilor creștine și tradiționale.
„Sunt convins că, peste patru ani, Moldova va arăta cu totul altfel, vor fi mai multe drumuri bune, satele vor fi mai confortabile oamenii vor primi pensii și salarii mai mari. Noi avem experiență, noi am venit din teren, nu din rețelele de socializare sau de la Harvard. Noi știm cum pot fi schimbate spre bine lucruri în RM. Noi nu avem timp de experimente, de diferite „vedente” pe care încearcă unii politicieni”, a spus candidatul.
.jpg)
Evenimentul poate fi urmărit AICI.
Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 1 noiembrie 2020.
Până acum, în cursă au fost înregistrați următorii candidați: Renato Usatîi (PN), Andrei Năstase (Platforma DA), Tudor Deliu (PLDM), Igor Dodon (c. independent, susținut de PSRM), Violeta Ivanov (PP Șor) și Maia Sandu (PAS).
Așteaptă decizia CEC Dorin Chirtoacă, înaintat de blocul Unirea, și Octavian Țîcu, de la PUN.