
Maia Sandu, la lansarea în campanie: „Nu sunt perfectă, dar îmi pasă”. A ținut un discurs și în limba rusă
Pe o scenă în aer liber, în prezența mai multor colegi de partid, candida PAS la prezidențiale, Maia Sandu, s-a lansat în campania electorală. Politiciana a insistat că „este vremea oamenilor buni”, ținând un discurs și în limba rusă.
・
.jpg)
„Moldova nu-și mai permite nici improvizație, nici corupție. Ele ne aduc lacrimi, ele ne costă vieți. Un stat prost condus este o boală. Noi cu dvs avem medicamentul. Acesta este votul nostru, vocea noastră, care se aude tot mai răspicat în case, pe străzi, în sate și în orașe. Această voce spune „destul”. Coșmarul hoților este unitatea noastră. Coșmarul lor este implicarea noastră, a oamenilor buni. Nu am o baghetă fermecată cu care să pot să rezolv toate probleme peste noapte, dar eu am un plan și sunt neclintită în credința mea că vom pune Moldova pe calea cea dreaptă”, a adăugat lidera PAS.
Adresându-se vorbitorilor de limba rusă, candidata a menționat că „luptă pentru interesele majorității cetățenilor Republicii Moldova”.
Evenimentul îl puteți urmări AICI.
Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 1 noiembrie 2020.
Până acum, în cursă au fost înregistrați următorii candidați: Renato Usatîi (PN), Andrei Năstase (Platforma DA), Tudor Deliu (PLDM), Igor Dodon (c. independent, susținut de PSRM), Violeta Ivanov (PP Șor) și Maia Sandu (PAS).
Așteaptă decizia CEC Dorin Chirtoacă, înaintat de blocul Unirea, și Octavian Țîcu, de la PUN.