Tinerii moldoveni pot deschide afaceri în România cu 10. 000 de euro de la statul român

Tinerii moldoveni pot deschide afaceri în România cu 10. 000 de euro de la statul român
Foto: blogs.telegraph.co.uk


Guvernul român modifică programul de ajutor de la stat pentru tinerii antreprenori. A decis să elimine criteriile de vârstă şi naţionalitate. Programul de ajutor pentru tinerii antreprenori a fost modificat recent de Guvernul de la Bucureşti, printr-o ordonanţă de urgenţă, potrivit moldpress.info

În consecinţă, din a doua parte a acestui an, şi cei cu vârste peste 35 de ani vor avea şansa să-şi înceapă o afacere cu sprijin financiar de la stat.

Până acum, programul era destinat tinerilor până în 35 de ani şi care au cetăţenie română. Altfel spus, şi antreprenorii din Republica Moldova vor putea accesa fonduri.

Suma maximă ce poate fi accesată este de 10.000 de euro, respectiv 50% din banii necesari pentru începerea firmei. Bugetul alocat în anul 2014 programului este de 21 de milioane de lei româneşti.

Potrivit ministrului pentru IMM-uri şi Turism, Florin Jianu, măsura vizează impulsionarea deschiderii unor afaceri noi în România.

Datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din România, arată că la 28 februarie 2014 cetăţenii din Republica Moldova aveau înregistrate 4.276 de firme în ţara vecină, ceea ce reprezintă 2,23% din totalul firmelor cu capital străin.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 2
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 3
    Ceban îi dă replica ministrului Culturii: „Terminați să vă ocupați de toate prostiile și aveți minim de respect față de actori”
  • 4
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.