Donald Trump a fost externat din spital, fiind încă infectat cu COVID-19. Ce mesaj le transmite americanilor (VIDEO)

Donald Trump a fost externat din spital, fiind încă infectat cu COVID-19. Ce mesaj le transmite americanilor (VIDEO)

Președintele american Donald Trump a fost externat, după doar trei zile petrecute în spital, și s-a întors la Casa Albă. În balconul reședintei sale, Trump și-a scos masca, pentru ca fotoreporterii și cameramanii să aibă imagini bune cu el. A pus masca în buzunar și așa a intrat în clădire, deși, oficial, încă este bolnav de COVID-19, scrie digi24.ro.

Potrivit unor surse citate de NBC, Donald Trump va rămâne la reședința sa cât timp este tratat pentru virus, nu în aripa de Vest, unde se află birourile prezidențiale. Nu se știe cât de mare este focarul de COVID de la Casa Albă și nu este clar nici cât de gravă este forma pe care a făcut-o liderul american.

La câteva ore după revenirea la Casa Albă, Trump a transmis un mesaj în care le recomandă americanilor să nu se teamă de virus și să iasă din case.

„Am învăţat atât de multe despre coronavirus. Şi un lucru e sigur: nu-l lăsaţi să vă domine! Nu vă temeţi de el! Îl veţi învinge. Avem cele mai bune echipamente medicale, avem cele mai bune medicamente, toate dezvoltate recent, şi îl veţi învinge. Am mers la spital şi nu mă simţeam prea bine. Apoi, acum două zile puteam să şi plec. Acum două zile mă simţeam grozav, mai bine decât m-am simţit după multă vreme. Am mai spus-o, mai bine ca acum 20 de ani”, a spus Trump.

„Avem cea mai măreaţă ţară din lume. Ne întoarcem la treabă. Eu voi fi în faţă. Ca lider al vostru trebuia s-o fac. Ştiam că există acest pericol, dar a trebuit s-o fac. Există un risc, un pericol, dar asta este OK. Acum mă simt mai bine. Poate sunt imun, nu ştiu. Dar nu-l lăsaţi să vă domine vieţile. Ieşiţi! Aveţi grijă! Avem cele mai bune medicamente din lume. Toate obţinute în scurt timp. Şi sunt toate pe cale să fie aprobate, iar vaccinurile vor veni din clipă în clipă”, a adăugat el.

Menționăm că duminică, medicii au recunoscut că președintele a primit oxigen suplimentar, timp de o oră, și că a avut de două ori o scădere ușoară a saturației de oxigen, dar acum face progrese, se simte bine și este activ. Pe de altă parte, ei au anunțat că i-au introdus în schema de tratament un al treilea medicament, dexametazonă, însă totodată nu au exclus posibilitatea ca șeful Casei Albe să fie externat chiar luni.

Donald Trump este sub presiunea campaniei electorale, în condițiile în care alegerile prezidențiale au loc în mai puțin de o lună, pe 3 noiembrie.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Bolnav de COVID-19, Donald Trump a organizat o „vizită-surpriză”, salutându-și susținătorii

Bolnav de COVID-19, Donald Trump a organizat o „vizită-surpriză”, salutându-și susținătorii

Medicul lui Trump: „Nu este încă în afara oricărui pericol, echipa rămâne prudent optimistă”

Medicul lui Trump: „Nu este încă în afara oricărui pericol, echipa rămâne prudent optimistă”

Președintele SUA, Donald Trump,  și prima doamnă au fost testați pozitiv cu COVID-19

Președintele SUA, Donald Trump, și prima doamnă au fost testați pozitiv cu COVID-19

Advertoriale
Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

EMISIUNI
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
    Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    Intervenții în 24 de ore: Zeci de automobile, ambulanțe și transport de pasageri au solicitat salvatorii pentru deblocare din nămeți (FOTO/VIDEO)
  • 2
    Poliția anunță că în mai multe regiuni din țară se circulă în condiții de iarnă. Recomandări pentru șoferi
  • 3
    Donald Trump revine în politică și începe campania pentru președinția SUA în 2024
  • 4
    Coreea de Nord neagă că trimite armament Rusiei. Ce spun oficialii de la Phenian
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.