Pandemia i-a reprofilat, i-a alungat din țară, modernizat, iar pe alții i-a închis. Vezi cum se orientează oamenii de afaceri din R. Moldova în timpul crizei de COVID-19

Pandemia i-a reprofilat, i-a alungat din țară, modernizat, iar pe alții i-a închis. Vezi cum se orientează oamenii de afaceri din R. Moldova în timpul crizei de COVID-19

Pandemia a pus la încercare creativitatea și rezistența antreprenorilor din țara noastră. O bună parte au înțeles că nimic nu va mai fi la fel și au început să se miște altfel pentru a supraviețui, iar unii nu avut alte soluții decât să își sisteze activitatea sau să dezvolte alte idei de business. La fel, o parte din agenții economici, dezamăgiți de deciziile luate de autorități pe timp de epidemie, au închis porțile după zeci de ani de muncă și au decis să producă ceva în altă țară, iar o parte au investit mai mult în procesul de automatizare, astfel încât să facă față cererii cu un număr mai mic de angajați. 

Anume acum am simțit avantajul să fii mecanizat

Igor Prunean, antreprenor

Antreprenorul Igor Prunean deține o afacere în domeniul amenajării spațiilor verzi. De la începutul pandemiei, a investit mai mulți bani pentru a automatiza o bună parte din procese și spune că această abordare l-a ajutat foarte mult în situațiile de criză, întrucât a fost mai simplu să facă față măsurilor epidemiologice, iar provocările ce țin de factorul uman au fost minimalizate. 

Foto: Igor Prunean/Facebook 

„Echipamentul ne-a mărit productivitatea, durata de timp necesară pentru executarea anumitor procese. Din acest punct de vedere, pe noi ne-a ajutat foarte mult. Oricum era să facem acest pas, dar e bine că a fost acum. Una din ideile pe care le-am avut ca și antreprenor de la bun început e că anumite sarcini de rutină, procese de rutină care cumva pot fi mecanizate, ele trebuie să fie mecanizate. Altfel nu mai poți ține controlul la productivitatea necesară, la calitatea necesară, iar acest lucru îl face de minune un echipament. Anume acum am simțit avantajul să fii mecanizat. Chiar dacă nu comandam echipamentul încă din anul trecut, oricum făceam acest pas în această perioadă”, a spus antreprenorul Igor Prunean.

Nu am văzut nicio grijă din partea statului, iar asta încă mai mult m-a determinat să nu văd perspectivă în R. Moldova.

Eugen Goroșenco, antreprenor

Un alt caz de reinventare în afaceri e familia Goroșenco care deținea o clinică cosmetologică în Chișinău. După zeci de ani de muncă, în timpul carantinei, au hotărât că e timpul schimbărilor. Daria Goroșenco a dezvoltat o platformă online pentru a le ajuta pe femei să aibă grijă de ele acasă, iar soțul, Eugeniu Goroșenco, pregătește de câteva luni deschiderea unei fabrici de produse cosmetice la Brașov, România. Eugen spune că deciziile autorităților din această perioadă au fost un argument bun pentru a-și muta toate resursele în România, acolo unde, în prezent, observă o putere mai mare de cumpărare și susținere din partea statului. 

Foto: Eugeniu Goroșenco/Facebook

 „Tu ai afacere, active, parteneri și trebuie să reacționezi imediat sau trebuie să anticipezi anumite situații în cazul unor schimbări. Acum, sper că e clar pentru toți că nu va mai fi așa cum a fost și multe lucruri s-au schimbat, iar altele urmează să se schimbe. Persoanele din România sunt mai rezervate, chibzuiesc unde și cum dau banii, analizează piața. Totuși, puterea de cumpărare e mai mare, precum și numărul populației. România e în comunitatea europeană, sunt fonduri, iar susținerea micilor antreprenori există în această perioadă. Băncile au micșorat procentele la dobânzi și alte multe schimbări. În R. Moldova, eu nu am văzut ajutor de la stat, dar au fost puse doar bețe în roate, precum toate controalele, deciziile absolut lipsite de logică. Ba se deschide, ba se închide, e permis, iar apoi nu. Nu am văzut nicio grijă din partea statului, iar asta încă mai mult m-a determinat să nu văd perspectivă în R. Moldova. De exemplu, noi avem credit la BCR, iar timp de nouă luni de zile ne-au amânat toate plățile pentru dobânzi. E un ajutor esențial în această perioadă”, a spus Eugeniu Goroșenco.

Se lucra încet la ideea asta, iar când a venit carantina și ne-am închis, am început să lucrăm mai intens la acest proiect

Radu Cheltuială, antreprenor

Între timp, unii antreprenori, care s-au trezit cu afacerile la pământ din cauza restricțiilor epidemiologice, și-au folosit experiența și toate resursele pentru a-și dezvolta o altă idee de business. Un exemplu în acest sens e Radu Cheltuială. Dacă anterior se bucura de rezultate frumoase în domeniul comercializării biletelor la evenimente, acum, dezvoltă un serviciu de livrare a mâncării. 

Foto: Radu Cheltuială/Facebook 

„Se lucra încet la ideea asta, iar când a venit carantina și ne-am închis, noi am început să lucrăm mai intens la acest proiect și din iulie ne-am deschis. Iticket funcționează la cote foarte mici. Practic returnăm banii pentru evenimentele reprogramate sau anulate. Mai sunt niște evenimente acum pe piață, dar lucrăm la nivelul care e posibil acum pe piață. Majoritatea oamenilor de acolo au trecut la Ifood și au rămas doar câțiva oameni pentru a ne menține. 

Avem cerere, dar nu am reușit în acel val când totul era închis. Acum oamenii se mai pot deplasa, se duc la magazine, dar în perioada rece a anului cererea va crește. Încă nu suntem în profit, pentru că se fac multe investiții în personal, publicitate, dar mergem înainte. Așa trebuie să fie un antreprenor și nu știu dacă pandemia ne-a făcut mai creativi. Mereu am fost flămânzi, energici și doritori de a crea ceva nou”, a spus Radu Cheltuială. 

La fel, în ultimele luni, agenții economici au investit mai mulți bani și atenție pentru vizibilitatea în mediul online, cum ar fi rețelele de socializare. Tot acolo, am văzut și anunțul unei săli de nunți, care în urma restricțiilor și-a stopat activitatea, însă pentru a-și menține afacerea, antreprenorul muncește la deschiderea unei cafenele și prestează servicii de catering. 

Dacă înainte mai aveam localuri care nu aveau servicii de livrare, meniuri în format electronic, acum, practic toți lucrează intensiv la asta.

Aneta Zasavițchi, președinta Asociațiației „MĂR”

În același timp, se pare că unul din cele mai afectate domenii de actuala criză pandemică e HoReCA. Mai multe restaurante și-au închis ușile, iar proprietarii au declarat că nu mai pot face față cheltuielilor pentru arendă, credite și altele. 

Un anunț în acest sens a făcut și jurnalista și antreprenoarea Natalia Morari. După șapte ani de activitate, a fost nevoită să închidă ușile restaurantului din centrul capitalei pe care îl gestiona. 

 

Președinta Asociației „MAR”, Aneta Zasavițchi, confirmă situația îngrijorătoare din domeniu. 

„Majoritatea localurilor au înțeles că trebuie să lucreze și să dezvolte mai mult platformele online, să facă servicii online atât de livrare, cât și de comandă prealabilă, achitări online pentru a minimaliza contactul dintre ospătari și oaspeți. Dacă înainte mai aveam localuri care nu aveau servicii de livrare, meniuri în format electronic, acum, practic toți lucrează intensiv la asta. La fel, unii au renunțat la acest business, iar alții și-au luat răgaz. Se gândesc că vor deschide o locație nouă după ce trecem de această criză. Multe localuri sunt în anunțuri de vânzare, chirie, au schimbat proprietarii și încearcă cumva să se mențină. Situația e foarte dificilă și mai ales din cauza plății pentru arendă care e foarte mare, iar proprietarii de spații nu merg la întâmpinare. Unele spații se gândesc să își schimbe spațiul”,  a declarat președinta Asociației „MAR”, Aneta Zasavițchi. 

Vezi aici: Sergiu Litra, despre cum să îți crești afacerea pe timp de COVID-19, să produci bere în R. Moldova, termen de valabilitate și furtul miliardului | Nota de Plată (VIDEO)

Precizăm că AIM a lansat prima hartă interactivă a IMM-urilor care evaluează impactul pe care l-a avut pandemia asupra sectorului micului business. Astfel, potrivit platformei, cel mai mare sector care a avut pierderi este HORECA, iar 51% din companii afirmă că nu vor avea posibilitatea să reangajeze personalul redus pe timp de pandemie. Aproape 70% din respondenți înregistrează pierderi a veniturilor operaționale comparativ cu perioada din înaintea crizei, dintre care 21% au suferit pierderi de 60%-100%. În același timp, pentru 36, 4% agenți economici, plata pentru arendă nu a devenit o preocupare mai mare decât până la pandemie. 

La fel, peste 72% din antreprenori consideră că R. Moldova se orientează pe calea greșită în pandemie și doar 3,4% pe cea corectă. 

În Republica Moldova, IMM-urile reprezintă 98,6% din totalul întreprinderilor pe economie, angajează 60% din forțele de muncă și generează 40% din venit.  

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
„Afaceri cu față umană” ți-l aduce azi pe Serghei Martînov, director general METRO Cash & Carry Moldova

„Afaceri cu față umană” ți-l aduce azi pe Serghei Martînov, director general METRO Cash & Carry Moldova

Situația economică a municipiului Chișinău în prima jumătate a anului 2020: Cifre de afaceri mai mici în industrie, dar majorări în agricultură

Situația economică a municipiului Chișinău în prima jumătate a anului 2020: Cifre de afaceri mai mici în industrie, dar majorări în agricultură

Diana Boico, despre femeile în afaceri: „Lipsa de încredere vine din lipsa unei baze în educația financiară, iar din dragostea de sine se nasc lucruri frumoase” (VIDEO)

Diana Boico, despre femeile în afaceri: „Lipsa de încredere vine din lipsa unei baze în educația financiară, iar din dragostea de sine se nasc lucruri frumoase” (VIDEO)

Ai deschis o firmă? Aceasta nu poate funcționa fără licențierea și autorizarea afacerii. Cum faci asta, pas cu pas (CARDURI)

Ai deschis o firmă? Aceasta nu poate funcționa fără licențierea și autorizarea afacerii. Cum faci asta, pas cu pas (CARDURI)

SRL, S.A, patentă sau întreprindere individuală? Care-i diferența și cum alegi statutul juridic de organizare pentru afacera ta (CARDURI)

SRL, S.A, patentă sau întreprindere individuală? Care-i diferența și cum alegi statutul juridic de organizare pentru afacera ta (CARDURI)

Cum să-ți protejezi afacerea de principalii factori de risc: Iată cinci sfaturi pentru orice business (CARDURI)

Cum să-ți protejezi afacerea de principalii factori de risc: Iată cinci sfaturi pentru orice business (CARDURI)

Advertoriale
Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fagura.com anunță atragerea unei investiții de 100k euro de la V7 Capital

Fabrica de mobilă TANDEM  începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

Fabrica de mobilă TANDEM începe anul cu OFERTЕ SPECIALЕ. Doar luna ianuarie aveți reduceri de -25% la produsele preferate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cartea Neagră: Cum o parte din banii europeni donați Găgăuzei pentru echipament medical au ajuns la o firmă creată urgent de un activist pro-rus
  • 2
    Ceban și-a invitat prietenii de pe Facebook la el acasă: „Nu am garaj și nici beci de lux” (VIDEO)
  • 3
    Satele Palanca și Tudora, acoperite de un fum dens. Care este motivul
  • 4
    Constantin Botnari, zis și „Borsetka” spune că nu se ascunde de Interpol: „Sunt la Londra” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.