Candidatul pentru funcția de președinte al R.Moldova, Octavian Țîcu, a declarat marți, 6 octombrie, că atât el, cât și platforma politică pe care o conduce nu va acorda sprijinul pentru candidatul Igor Dodon, în turul doi al alegerilor prezidențial. Politicianul a afirmat că va susține concurentul care își dorește unirea Republicii Moldova cu România.
„Atașamentul față de apropierea cu România, pe care noi o considerăm indispensabilă platformei noastre politice, va fi una din condițiile pe care noi le vom înainta atunci când vom delega votul nostru către acest candidat, indiferent cine va fi. Dacă va fi anti-Dodon, pro-România și pro-UE va fi un candidat susținut de noi și de mine personal”, a spus Țîcu în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
Precizăm că, un sondaj electoral realizat recent de compania iData îl arată pe Igor Dodon câștigător al alegerilor prezidențiale din acest an. Totuși, sondajul sugerează că nu scăpăm de turul doi nici în acest an, iar cei care se vor duela în final vor fi Igor Dodon și Maia Sandu. Sondajul are două componente: cea în care au participat respondenții și cea la care a fost chestionat un grup din 23 de experți. Și aceștia au considerat că Igor Dodon are mai multe șanse la scrutin.
Un alt sondaj, realizat în luna septembrie, arată că Maia Sandu ar ieși pe primul loc, cu 26%. Igor Dodon ar fi al doilea favorit, cu 21% din voturi. Chiar așa, sondajul sugerează că nu scăpăm de turul II, întrucât niciunul dintre candidați nu ar acumula mai mult de 50%.
Vezi și aceste știri

O investigație Reuters a scos la iveală că cel puțin 14 companii rusești de armament nu ar fi fost vizate de sancțiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina

SUA oferă Ucrainei mai multă muniție pentru sistemul HIMARS în cadrul unui nou pachet de ajutor în valoare de 820 de milioane de dolari

Un tânăr a decedat în urma unei explozii produse într-un apartament din sectorul Botanica
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
