
„Preludiu de lansare”: Dorin Chirtoacă prezintă sloganele pentru campania electorală (LIVE)
Candidatul Mișcării Politice „Unirea” la funcția de președinte al Republicii Moldova, Dorin Chirtoacă, a ținut să prezinte mesajul și sloganele pe care le va folosi în campania electorală - cinci la număr. Candidatul a făcut declarații de unul singur în fața Parlamentului, ulterior menționând că evenimentul de lansare, unde vor fi și colegii săi, se va desfășura la sfârșit de săptămână.
・
Candidatul la șefia statului, Dorin Chirtoacă a făcut o introducere în campania electorală. Acesta va folosi cinci slogane, cel de bază fiind „Unirea pentru toți”. În plus, campania va fi însoțită de alte patru slogane: „Cu România în Europa”, „Unirea și punctum”, „În Europa prin unire”, „Europa până la capăt”.
Dorin Chirtoacă a menționat că echipa sa se va conduce de trei mesaje de bază. Mai exact, aceștia își propun să aplice strategia pe care au numit-o „Toți pentru unu și unu pentru toți”. Un scop pe care și-l propun este să fie numit „un președinte demn și adevărat și să fie format un Parlament curat”. Iar cel de-al treilea obiectiv este unirea cu România și integrarea cu Uniunea Europeană.
În altă ordine de idei, Dorin Chirtoacă a menționat și ce sume vor fi cheltuite pentru campania electorală. Mai exact, acesta a făcut referire la circulara emisă de CEC care menționează finanțarea în sumă de 12 salarii, bani ce vor veni de la formațiunea ce-l susține. În plus, Chirtoacă speră să adune și donații.
În cele din urmă, candidatul a menționat că evenimentul oficial, unde vor fi și colegii săi, va avea loc la sfârșit de săptămână.
Vezi și: Lista candidaților la alegerile prezidențiale și ordinea acestora în buletinul de vot
Precizăm că în buletinul de vot la scrutinul prezidențial din 1 noiembrie 2020 se vor regăsi opt candidați. Este vorba despre Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon, Violeta Ivanov, Maia Sandu, Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă.
AGORA amintește că, cinci candidați nu au fost înregistrați de CEC în calitate de candidați. E vorba de Andrian Candu, Alexandr Kalinin, Ion Costaș, Constantin Oboroc și Serghei Toma.