În urma violențelor de azi-noapte, 11 autobuze au fost avariate. În total, au fost spitalizate 786 de persoane, dintre care șapte în stare gravă. O persoană a decedat, a declarat pentru Interfax Ministerul Sănătății din țară.
Statele Unite și ONU le-au cerut manifestanților sa se abțină de la violențe, declarând că sunt gata să depună eforturi pentru a rezolva situația din Biskek. Ambasada Statelor Unite a menționat că SUA sprijină poporul kârgâz în stabilirea căilor pentru dezvoltarea durabilă a republicii.
Amintim că duminică, 4 octombrie, în Kârgâzstan au avut loc alegeri parlamentare. Din 16 partide politice, în Parlament au reușit să ajungă doar patru formațiuni politice. Liderii celorlalte 12 partide politice au cerut anularea rezultatelor alegerilor, relatează news.tut.by.
Tot duminică, 4 octombrie, a fost eliberat din închisoare fostul președinte Almazak Atambaev, iar fostul ministru al justiției, Almambet Shykmamatov, a preluat funcția de procuror general și a anulat rezultatele alegerilor de duminică.
Pe 6 octombrie seara, premierul Kârgâzstanului, Kubatbek Boronov, a depus cerere de demisie din proprie inițiativă. Presa rusească relata că Parlamentul a votat deja numirea fostului deputat, Sadîr Japarov, în funcția de premier. Acesta fiind eliberat dintr-o închisoare din Bișkek, fiind acuzat de organizarea revoltelor, scrie meduza.io. Mai devreme și președintele Parlamentului din Kârgâzstan, Dastan Dzhumabekov, și-a dat demisia.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.