Italia, evoluție îngrijorătoare. Cea mai mare creștere a infecțiilor cu coronavirus din ultimele șase luni

Italia, evoluție îngrijorătoare. Cea mai mare creștere a infecțiilor cu coronavirus din ultimele șase luni

Italia a înregistrat joi un nouă creştere îngrijorătoare a infecţiilor cu coronavirus - 4.458 de cazuri într-o singură zi, ceea ce reprezintă un record în ultimele şase luni, transmite agenția dpa, preluată de Agerpres.

Numărul a crescut cu aproape 800 de cazuri faţă de ziua precedentă. Ultima dată când Italia a înregistrat un bilanţ mai mare a fost în 11 aprilie, când erau 4.694 de cazuri noi.

Numărul total de infecţii în Italia a ajuns la 338.398, iar cel al deceselor a crescut cu 22, ajungând la 36.083, conform bilanţului comunicat de Agenţia de Protecţie Civilă.

Până săptămâna trecută, Italia părea să se descurce mai bine decât majoritatea celorlalte ţări europeni în ceea ce priveşte ţinerea sub control a unui al doilea val de infectări. Numărul zilnic de îmbolnăviri a rămas sub 2.000 până la 1 octombrie.

Miercuri, guvernul a anunţat însă o serie de măsuri pentru frânarea propagării virusului, între care utilizarea obligatorie a măştilor faciale în aer liber şi prelungirea stării de urgenţă la nivel naţional până la 31 ianuarie 2021. De asemenea, ministrul sănătăţii Roberto Speranza a semnat un decret ce introduce teste obligatorii pentru persoanele care intră în Italia din Belgia, Olanda, Marea Britanie şi Republica Cehă.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
În Republica Moldova, 13 persoane sunt spitalizate cu gripă sezonieră

În Republica Moldova, 13 persoane sunt spitalizate cu gripă sezonieră

Holocaustul, prin ochii copiilor secolului XXI: „Unele istorii m-au frapat până la lacrimi” sau „Suntem egali și trebuie să avem milă” (VIDEO)

Holocaustul, prin ochii copiilor secolului XXI: „Unele istorii m-au frapat până la lacrimi” sau „Suntem egali și trebuie să avem milă” (VIDEO)

A început auditul datoriilor Moldovagaz. APP a inițiat procedura de achiziție a serviciilor de audit

A început auditul datoriilor Moldovagaz. APP a inițiat procedura de achiziție a serviciilor de audit

Advertoriale
Deschide cardul Mastercard FinComBank & Rompetrol cu linie de credit de până la 300.000 de lei

Deschide cardul Mastercard FinComBank & Rompetrol cu linie de credit de până la 300.000 de lei

McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultimă oră: SUA au oferit un răspuns în scris Moscovei, cu privire la pretențiile ce țin de prezența NATO în estul Europei
  • 2
    Moldova va avea acces la datele internaționale ale cetățenilor noștri legate de transferul banilor în străinătate
  • 3
    Ultima oră! Dorin Damir și Vasile Cojocaru au fost eliberați din penitenciar
  • 4
    Răspunsul NATO pentru Rusia: „Să își retragă trupele ce staționează ilegal în Ucraina, Georgia și Moldova”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.