Profilul de candidat al lui Igor Dodon: trecutul politic, averea și interesele personale ale președintelui în exercițiu

Profilul de candidat al lui Igor Dodon: trecutul politic, averea și interesele personale ale președintelui în exercițiu

Economist la bază, Igor Dodon s-a desprins, în 2011, din rândurile comuniștilor pentru a prelua conducerea Partidului Socialiștilor. De-a lungul carierei sale politice, a promovat deschis o politică pro-rusă, pledând pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, în detrimentul unei politici pro-europene. AGORA a colectat informații ce se referă la averea, lansarea în politică și integritatea acestui candidat, poziționat drept independent, deși cu o declarată susținere a PSRM, al cărui lider neformat este. 

Igor Dodon are 45 de ani, a absolvit Facultatea de Economie a Universității Agrare de Stat. În mai 2005,  Dodon este numit în funcția de viceministru al Economiei și Comerțului din Republica Moldova. Din 2006 a fost ministru al Economiei în cadrul guvernelor din perioada comunistă conduse de Vasile Tarlev și Zinaida Greceanîi. 

În noul guvern format de Zinaida Greceanîi la data de 31 martie 2008, Dodon a fost numit în funcția de prim-viceprim-ministru și ministru al Economiei și Comerțului.

Ca urmare a rezultatelor alegerilor parlamentare din Republica Moldova din 29 iulie 2009, la 2 septembrie 2009 Igor Dodon și-a depus demisia.

Lansarea în politică

Igor Dodon și-a început cariera politică în Partidul Comuniștilor, condus de Vladimir  Voronin. Începând cu anul 2009, a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, inițial ales pe listele PCRM. Pe 4 noiembrie 2011 împreună cu Zinaida Greceanîi și Veronica Abramciuc, a părăsit fracțiunea PCRM din Parlament. Ulterior cei trei au aderat la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Iar în 2011, la cel de-al 10-lea Congres al PSRM Igor Dodon a fost ales președintele partidului.

Citește și: Voronin, supărat foc pe Dodon: Nici nu mă salut cu el. El s-a apropiat să dea mâna, eu m-am întors cu spatele (VIDEO)

În septembrie 2016, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova l-a desemnat pe Igor Dodon în calitate de candidat al partidului la alegerile prezidentiale din 30 octombrie.

Acesta a câștigat alegerile prezidențiale din Republica Moldova care au avut loc pe data de 30 octombrie 2016 pentru turul I și 13 noiembrie 2016 pentru turul al II-lea și a fost învestit în funcție la 23 decembrie 2016, devenind primul președinte al Republicii Moldova ales direct în ultimii 16 ani.

Citește și: Dodon, patru ani de președinte: Ce-a promis și ce-am primit (VIDEO)

„Banii lui Dodon din Bahamas”

În septembrie 2016, înainte de alegerile prezidențiale câștigate de Igor Dodon, RISE Moldova a publicat o investigație în care a arătat că socialiștii s-au grupat în jurul unei afaceri secrete cu o companie offshore conectată la Federația Rusă și creată într-unul dintre cele mai cunoscute paradisuri fiscale din lume - Bahamas. Miza a fost mare: un transfer de peste 30 de milioane de lei, sumă care depășește cu mult bugetul Partidului Socialiștilor de la alegerile locale din 2015.

Banii au intrat în Moldova cu câteva luni înainte de prezidențiale, printr-o firmă de media. În baza unor contracte de împrumut, milioane de lei au ajuns din această companie la sponsori ai partidului. Unii dintre ei sunt politicieni și au urcat pe muntele Athos alături de liderul lor, Igor Dodon, candidatul cotat cu cele mai mari șanse la fotoliul de președinte.

În martie 2020, Procuratura Generală a dat asigurări că investigațiile pe dosar continuă. „Toate investigațiile și cauzele penale sunt instrumentate în corespundere cu rigorile legale, indiferent de timpul politic de afară. Acțiunile de urmărire penală în dosarul vizând pretinse fapte de spălare de bani în care ar fi vizate persoane afiliate PSRM continuă. Menționăm că acest dosar a fost inițiat de Procuratura Anticorupție în anul 2016 și lăsat, anterior, în nelucrare mai bine de 3 ani”, susținea PG.

În pragul actualei campanii electorale, socialiștii au dat în judecată postul PRO TV Chișinău pentru pomenirea investigației Bahamas în emisiunea „În Profunzime”. Motivul invocat în cererea trimisă în instanța este că la o emisiune „În Profunzime” moderată de Bogza, la care s-a discutat despre dosarul Bahamas, ar fi fost făcute afirmații defăimătoare, în lipsa unei decizii a instanței. La rândul său, PRO TV consideră că nu există temei că postul să fie acționat în judecată și califică acțiunea PSRM drept „o încercare de intimidare în pragul campaniei electorale”.

Cu ce avere intră Igor Dodon în cursa pentru prezidențiale

Igor Dodon este de patru ani președinte al R. Moldova. În toată această perioadă, soții Igor și Galina Dodon nu au făcut achiziții de bunuri mobile. Cel puțin asta se vede în declarațiile de avere și interese personale depuse la Autoritatea Națională de Integritate, în perioada 2017-2019.

În anul 2019, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a acumulat din salariul de președinte de peste 226 de mii de lei, ceea ce înseamnă că lunar acesta ar avea peste 18 mii de lei. Salariul său a crescut cu patru mii de lei față de anul 2017, când avea circa 14 mii de lei pe lună și cu trei mii de lei față de anul 2018, când avea lunar circa 15 mii de lei. 

Șeful statului are venituri mai mici decât soția sa, Galina. Aceasta a avut anul trecut un venit cumulat de aproape 400 de mii de lei, sau circa 33 de mii de lei lunar. Banii i-a primit de la compania „Exclusiv Media”, care deține mai multe instituții mass-media, printre care televiziunea NTV Moldova și ziarul „Argumentî i Faktî”.

Dodon declară o casă de locuit cumpărată în anul 2013 cu peste două milioane de lei și un teren de 0,059 hectare, care valorează circa 452 de mii de lei.

Președintele a indicat și un credit, de 1.477.000 de lei, contractat în 2013 de la BC „Victoriabank” SA și pe care trebuie să-l întoarcă până în 2028. Anterior, Dodon a spus că împrumutul a fost luat pentru cumpărarea casei sale din sectorul Buiucani, care are trei nivele și pe care a cumpărat-o în 2013 cu 140 000 de euro de la o rudă. Tot pentru cumpărarea casei a folosit și banii obținuți din vânzarea apartamentului său cu două camere din Chișinău. În declarația de avere Igor Dodon nu indică nicio mașină.

Potrivit declarației de avere, Igor Dodon este președinte al fundației „Federația de Sah”, dar și fondator al „Asociației Obștești Institutul de Modernizare a Moldovei”, „Iubesc Moldova”, Fundația de binefacere „Soluția”.

În luna august 2020, deputata partidului Acțiune și Solidaritate, Doina Gherman, a depus o sesizare la Procuratura Generală (PG) și Autoritatea Națională de Integritate (ANI) prin care cere să fie examinată declarația pe avere și interese a Galinei Dodon, mamei președintelui Igor Dodon. Parlamentara crede că ar fi imposibil ca din „salariul de simplu profesor să agonisești 103 loturi de teren în câțiva ani și economii de sute de mii de lei”.

Citește și: Mama lui Igor Dodon, fostă profesoară cu averi de sute de mii de lei. Ce venituri oficiale a declarat

Reamintim că, acum o lună deputatul PAS Dumitru Alaiba, a remis o sesizare pe numele lui Dodon la ANI. Ulterior acesta a postat un răspuns din partea instituției prin care este informat că un dosar de control pe numele lui Dodon deja există, iar sesizarea sa va fi conexată cu acesta.

În ianuarie 2020, Ziarul de Gardă a publicat mai multe fotografii și informații despre vacanțele de lux ale președintelui care, în ultimii 15 ani, oficial ar fi trăit ca bugetar.

Președintele Igor Dodon a refuzat să spună cât au costat vacanțele exotice de lux din ultimii ani și de unde a luat bani. „Cheltuielile niciodată nu au depășit veniturile. Noi nu am încălcat nimic”, a declarat el.

Cât despre pozele care ilustrează odihna președintelui în Maldive, Dubai sau Seychelles, Dodon a spus că acestea sunt „atacuri”.

„Operațiunea kuliok”

Pe 18 mai, deputatul Partidului Platforma DA Iurie Reniță a publicat un filmuleț cu o scurtă discuție dintre președintele Igor Dodon și ex-democrații Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov, care ar fi avut loc la începutul lunii iunie 2019. În video, Plahotniuc îi înmânează o pungă neagră șefului statului. Reniță spune că în sacoșă ar fi fost bani.

Igor Dodon a spus că imaginile sunt trucate. „Oligarhia continuă să se răzbune pentru faptul că a fost fugărită de la putere”, a adăugat președintele.

Ulterior, Procuratura Generală a spus că nu poate să se autosesizeze și l-a îndemnat pe Iurie Reniță să depună oficial un denunț.

La scurt timp, Reniță a mai publicat alte două secvențe video cu președintele Igor Dodon și Vlad Plahotniuc. Imaginile păreau a fi surprinse la fostul sediu PDM. Este vorba de o discuție dintre președintele Igor Dodon și ex-democrații Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov, care ar fi avut loc în seara zilei de 4 iunie 2019.

Precizăm că la final de septembrie, Igor Dodon, fostul democrat Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov au fost citați de judecătoria Ciocana pentru a se prezenta în fața magistraților în data de 5 octombrie curent. Despre asta a anunțat deputatul Platformei DA Iurie Reniță pe pagina sa de facebook după ce a solicitat anularea deciziei privind refuzul urmării penale în dosarul „kuliok”. Cazul însă pare a fi departe de finalitate.

Diverse

În iulie 2020, Igor Dodon a scandalizat opinia publică prin faptul că l-a numit pe liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, „președinte al Transnistriei”, iar cele peste 27 de posturi militare ilegale care împovărează viața oamenilor din regiune, le-a numit „posturi temporare de carantină”.

De asemenea, Igor Dodon l-a decorat cu Ordinul Gloria Muncii pe controversatul om de afaceri Mihail Aizin. Potrivit portalului Anticorupție.md, Mihail Aizin, alias Kitaeț, și fratele său, Oleg Aizin, alias Mao, s-au aflat la evidența poliției în anii ’90 drept conducători ai unui grup criminal organizat, cunoscut ca „gruparea evreiască”. Mai târziu, președintele spunea că nu-l cunoaște pe ex-liderul unui grup criminal organizat.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 1 noiembrie 2020. Igor Dodon va numărul patru în buletinul de vot. 

În cursă au fost înregistrați opt candidați: Renato Usatîi (PN), Andrei Năstase (Platforma DA), Tudor Deliu (PLDM), Igor Dodon (c. independent, susținut de PSRM), Violeta Ivanov (PP Șor), Maia Sandu (PAS), Octavian Țîcu (PUN) și Dorin Chirtoacă (blocul Unirea).

Anterior, jurnaliștii AGORA au prezentat dosarele primilor trei concurenți. Le poți citi aici:

Renato Usatîi, primul din buletin care se vrea „înscăunat” la conducerea țării. Cum a ajuns în politică și cu ce experiență e înarmat

Două lupte pierdute la primărie și un tron cedat în 2016. File din dosarul lui Andrei Năstase, care se vrea președinte de țară

Dosar de candidat: Cine este Tudor Deliu, candidatul PLDM la prezidențiale

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Igor Dodon, convins că Moldova nu are „potențial protestatar”, iar destabilizarea situației după alegeri este „puțin probabilă”

Igor Dodon, convins că Moldova nu are „potențial protestatar”, iar destabilizarea situației după alegeri este „puțin probabilă”

Lista candidaților la alegerile prezidențiale și ordinea acestora în buletinul de vot

Lista candidaților la alegerile prezidențiale și ordinea acestora în buletinul de vot

Pe un șantier, Igor Dodon se lansează în campania electorală (LIVE)

Pe un șantier, Igor Dodon se lansează în campania electorală (LIVE)

Igor Dodon a fost înregistrat în cursa electorală

Igor Dodon a fost înregistrat în cursa electorală

În Republica Moldova, doar 35% dintre femeile care au cel puțin un copil sunt angajate

În Republica Moldova, doar 35% dintre femeile care au cel puțin un copil sunt angajate

Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege

Deputat PAS, după majorarea prețului la gazul metan: Analizăm opțiunea de a reglementa tariful prin lege

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | De ce adresarea președintei m-a lăsat rece
  • 2
    Maia Sandu, despre un eventual atac asupra Ucrainei din direcția regiunii transnistreane: „Noi monitorizăm foarte serios situația”
  • 3
    Ultima oră! Gazul metan s-a scumpit și a depășit 17 lei
  • 4
    Reguli, dar nu pentru toți. La Orhei școlile vor activa cu prezența fizică. Se permit nunțile și cumetriile
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.