
Bunuri ale lui Plahotniuc din afara țării vor fi sechestrate. Printre ele - vilele din Elveția, Franța și România
Proprietăți ale lui Vlad Plahotniuc, estimate la peste 160 de milioane de lei, urmează a fi puse sub sechestru de către autoritățile din România, Franța și Elveția. Asta după ce Procuratura Generală a administrat probe suplimentare și a convins magistrații că anume Plahotniuc este beneficiarul efectiv al bunurilor stabilite, anunță PG.
・
Mai exact, este vorba despre vilele învinuitului din Elveția, Franța și România, cinci autoturisme și o barcă (înregistrate în Elveția). La fel, urmează a fi sechestrate nouă apartamente, înregistrate pe numele soției acestuia, precum și patru autoturisme (înregistrate în Republica Moldova).
„Procurorii au adus suficiente probe, confirmate documentar de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale și Serviciul de Informații și Securitate, care demonstrează că, beneficiarul efectiv al proprietăților este învinuitul, chiar dacă toate sunt înregistrate pe numele unor terți”, se arată într-un comunicat PG.
Potrivit celor constatate, bunurile mobile și imobile ar fi rezultat din banii sustrași din sistemul bancar din R. Moldova, iar pentru a asigura recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiuni, procurorii au insistat pe instituirea sechestrului pe proprietățile acestuia din țară și de peste hotare.
Amintim că, la începutul verii, Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Ciocana a admis doar unul dintre cele șase demersuri depuse de procurori, dispunând aplicarea sechestrului pe 10 imobile, și anume șase apartamente și patru încăperi nelocative din Republica Moldova, estimate la circa 33 milioane de lei.
Toate proprietățile învinuitului, aflate pe teritoriul Republicii Moldova, deja au fost sechestrate.
Setul de acte, cu traducerile de rigoare, au fost expediate autorităților din Franța, Elveția și România pentru a fi puse în executare.
Plahotniuc a fost anunțat în căutare după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: „crearea și conducerea unei organizații criminale”, „escrocherie” și „spălare de bani”, săvârșite în proporții deosebit de mari.
AGORA amintește că pe 28 august 2020 Vladimir Plahotniuc ar fi părăsit orașul Miami, SUA. Ulterior, președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat că ex-democratul s-ar afla la Istanbul, Turcia.
De altfel, autoritățile de la Chișinău au solicitat Turciei extrădarea fostului lider al PDM, astfel încât politicianul să fie tras la răspundere în Republica Moldova. Cererea a fost semnată de procurorul general, Alexandr Stoianoglo.
Între timp, pe 6 octombrie, Ambasada SUA în Republica Moldova a declarat pentru Jurnal TV că Plahotniuc nu se mai poate întoarce în Statele Unite ale Americii.