„Moartea lentă” a programului Prima Casă

„Moartea lentă” a programului Prima Casă
Foto: chisinau.md

Primarul Chișinăului Dorin Chirtoacă a declarat recent că finanțările pentru programul Prima Casă au fost suspendate. Pe de altă parte constructorii selectați de Primărie continuă să amâne darea în exploatare a locuințelor. De fapt, în ultimii ani prin acest program au fost contractate doar câteva zeci de credite ipotecare.

Câțiva ani în urmă presa din țară pestrița cu titluri de genul „Prima Casă a murit”, responsabilii de la Primărie declarau că totul este în regulă și programul merge înainte, chiar dacă sunt anumite probleme. Am ajuns în 2015 și discursul celor de la Primăria Municipiului Chișinău s-a schimbat radical și nu mai are acel optimism de altădată.

În prezent proiectul Prima Casă nu mai are ce oferi solicitanților, fiindcă a fost suspendată acordarea de credite pentru acest program.

Totodată întreprinderile care construiesc locuințele în cadrul acestui proiect au amânat din nou darea în exploatare a locuințelor. De remarcat că aceștia nu riscă penalități, întrucât ele nu au fost prevăzute în contractele semnate cu beneficiarii sau în regulamentul proiectului Prima Casă.

Finanțările pentru programul Prima Casă au fost suspendate, a anunțat primarul Dorin Chirtoacă în cadrul emisiunii În Profunzime de la Pro TV. Potrivit edilului, programul trebuie renegociat, întrucât a fost modificată rata dobânzii, conform deciziei Băncii Naționale.

Primarul a spus că inițial acesta a fost un program de construcții, iar apoi s-a transformat într-un program de finanțare. „Primăria garantează pentru cei care vor să ia un credit pentru procurarea unei locuințe, cu o dobândă mai mică. Sunt câteva sute de familii care au beneficiat de apartamente”, a subliniat edilul.

De fapt, cel puțin în ultimii doi ani diferența dintre Dobânda Anuală Efectivă pentru creditele ipotecare, în cadrul programului Prima Casă și cel mai avantajos credit ipotecar oferit de băncile comerciale era extrem de mic.

Faptul că oferta din cadrul programului Prima Casă nu a fost una atractivă poate fi observat  din  raportul Primăriei, care informează că în 4 ani au fost accesate puțin peste 200 de credite ipotecare, din care 173 în primul an.

Problema nu a apărut recent, din cauza majorării ratei de bază de către BNM care a dus la scumpirea creditelor, fiindcă în trei ani au fost accesate doar câteva zeci de credite ipotecare. (!)

„Probleme în cadrul proiectului Prima Casă au existat încă de la lansarea proiectului. Probabil acum cineva dorește să se spele pe mâini înainte de alegeri locale și să spună că a făcut tot ce a fost în stare, dar n-a ieșit nimic. Este inexplicabil faptul că prețul oferit pentru apartamentele din acest proiect este uneori mai mare decât în alte proiecte comerciale, cu toate că Primăria Municipiului Chișinău le-a oferit gratuit terenul. S-ar putea spune că acest proiect într-o anumită măsură este mort, totuși el a fost lansat sub garanția Primăriei, care ar trebui să asigure ca toți participanții să primească locuințele pentru care au achitat”, afirmă expertul imobiliar Nicolae Ostafeiciuc.

Cele trei întreprinderi de construcții selectate prin concurs de Primărie pentru construcția blocurilor locative au întârzieri foarte mari la darea în exploatarea a locuințelor.

Pe strada Ghioceilor 2 termenul limită de dare în exploatare a primului bloc a fost stabilit iniţial trimestrul patru 2012. Mai apoi, darea în exploatarea a mai fost amânată de câteva ori. În acest an finisarea construcției este amânată din nou.

Reprezentanții întreprinderii Sevacons, SRL declară că vor finisa construcția în luna mai și este necesară doar conectarea la rețelele de comunicații. Avri SRL amână darea în exploatarea până în ultimul trimestru din 2015.

Compania de construcții Comalion SRL, care construiește două blocuri în complexul Academiei declară că lucrările la primul bloc vor fi finisate în perioada septembrie-octombrie 2015.

Întreprinderea Euromansarde, care a fost selectată de Primărie să construiască mansarde în cadrul acestui proiect este atrasă în prezent în mai multe procese de judecată pentru neexecutarea obligațiunilor contractuale și nefinisarea locuințelor.

Interesant este faptul că în 2010, Dorin Chirtoacă era un oaspete frecvent pe șantierele întreprinderilor care construiau locuințe în acest program, însă odată cu apariția problemelor edilul ocolește aceste obiective, precum și probleme legate de executarea lucrărilor de construcții. Toată vina este pusă pe constructori și se ignoră faptul că concursul de selectare a întreprinderilor a fost organizat de primăria Municipiului Chișinău și ea este garant în acest proiect.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Preşedintele Consiliului European cere accelerarea procesului de integrare a ţărilor din Balcanii de Vest

Preşedintele Consiliului European cere accelerarea procesului de integrare a ţărilor din Balcanii de Vest

Cinci state occidentale susţin acţiunea juridică a Ucrainei referitoare la crimele de război

Cinci state occidentale susţin acţiunea juridică a Ucrainei referitoare la crimele de război

Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)

Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)

Advertoriale
Maib alături de Comitetul Național Olimpic și Sportiv te invită la Ziua Sportului și a Mișcării Olimpice

Maib alături de Comitetul Național Olimpic și Sportiv te invită la Ziua Sportului și a Mișcării Olimpice

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Bine ați venit la Vinia Traian!

Bine ați venit la Vinia Traian!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Reacția socialistului Vlad Batrîncea, după ce PG a început urmărirea în dosarul „Kuliokul”: Se pornește o campanie în stilul lui Plahotniuc
  • 2
    Un copil de opt ani a rămas paralizat, după ce dentistul i-a injectat anestezia. La 11 ani distanță, mama caută dreptate la CtEDO
  • 3
    Rusia anunță în ce condiții va fi gata să reia negocierile cu Ucraina
  • 4
    Ultima oră! Procurorul general interimar a cerut ridicarea imunității deputaților Ilan Șor și Marina Tauber
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.