Chișinăul condamnă răpirea celor patru persoane din Florești: „Are loc ieșirea situației din Zona de Securitate de sub controlul Comisiei Unificate de Control”

Chișinăul condamnă răpirea celor patru persoane din Florești: „Are loc ieșirea situației din Zona de Securitate de sub controlul Comisiei Unificate de Control”

Autoritățile de la Chișinău condamnă acțiunile așa numitor forțe de ordine de la Tiraspol care au răpit patru persoane, dintre două au fost eliberate, iar alte două sunt reținute. Delegația R. Moldova face apel către toți membrii Comisiei Unificate de Control și să susțină cererea de eliberare a deținuților. 

„Intrarea violentă în Zona de Securitate a persoanelor înarmate, răpirea polițistului din cadrul IP Florești la 7 octombrie, urmată de sechestrarea altor persoane în aceeași zi, sfidează nu doar actele de bază ale operațiunii de pacificare, ci constituie o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului, iar aprecierea juridică a acestor fapte ilegale o vor da organele de drept ale Republicii Moldova. Dezmățul pe care și-l permit exponenții numitei structuri demonstrează că are loc ieșirea situației din Zona de Securitate de sub controlul Comisiei Unificate de Control și că partea transnistreană întreprinde tentative necamuflate de a discredita totalmente mecanismul existent de pacificare”, se arată în mesajul delegației R. Moldova.         

Delegația Republicii Moldova a făcut apel către alți participanți la lucrările Comisiei să se alăture mesajului de condamnare a faptelor ilegale de răpire a persoanelor în Zona de Securitate și să susțină cererea de eliberare imediată a acestora.

Propunerea delegației a fost respinsă de partea transnistreană. La propunerea delegației Federației Ruse, ședința Comisiei a fost amânată pentru săptămâna viitoare. 

Reamintim că patru cetățeni moldoveni au fost sechestrați de așa-numitele forțe de ordine de la Tiraspol. Unul dintre ei este angajat al IP Florești, în timp ce alții trei sunt civili. Potrivit autorităților de la Chișinău, operațiunea a fost efectuată conform unui calapod: „oamenii au fost răpiți, puși saci în cap, iar răpitorii au venit cu același vehicul. O persoană e angajată a ASP, celelalte două nu sunt funcționari public. Rudelor li s-ar fi comunicat că oamenii sunt reținuți pentru spionaj”, a comunicat anterior deputatul Alexandru Jizdan, șef al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică din Parlament.

Ulterior, doi dintre cei patru moldoveni sechestrați de așa-zisele forțe de ordine din stânga Nistrului, au fost eliberați, iar ceilalți doi sunt reținuți. Unul din ei, Adrian Glijin, e acuzat pentru trădare de patrie și riscă de la 12 la 20 ani de privațiune de libertate.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Lista căilor de acces disponibile către localitățile în care vor fi deschise secții de votare pentru cetățenii Republicii Moldova din regiunea transnistreană

Lista căilor de acces disponibile către localitățile în care vor fi deschise secții de votare pentru cetățenii Republicii Moldova din regiunea transnistreană

Regiunea cu cei mai mulţi miliardari din lume: Anul acesta, numărul lor a ajuns la aproape 40% din totalul la nivel mondial

Regiunea cu cei mai mulţi miliardari din lume: Anul acesta, numărul lor a ajuns la aproape 40% din totalul la nivel mondial

Unul dintre moldovenii răpiți de structurile de forță din regiunea transnistreană e acuzat de trădare de patrie

Unul dintre moldovenii răpiți de structurile de forță din regiunea transnistreană e acuzat de trădare de patrie

Pentru ziua scrutinului prezidențial sunt înscriși 3,2 milioane de alegători. Câți sunt din diasporă și din regiunea transnistreană

Pentru ziua scrutinului prezidențial sunt înscriși 3,2 milioane de alegători. Câți sunt din diasporă și din regiunea transnistreană

O rachetă a fost descoperită în apropierea orașului Briceni, anunță Ministerul Afacerilor Interne

O rachetă a fost descoperită în apropierea orașului Briceni, anunță Ministerul Afacerilor Interne

Embargoul impus de UE asupra petrolului rusesc și plafonul de preț aprobat de G7, au intrat în vigoare

Embargoul impus de UE asupra petrolului rusesc și plafonul de preț aprobat de G7, au intrat în vigoare

Advertoriale
Orange Systems Academy explorat de studenţii UTM în cadrul unui stagiu de practică

Orange Systems Academy explorat de studenţii UTM în cadrul unui stagiu de practică

Anul acesta tu ești Moș Crăciun cu cardul de credit CIAO de la EXIMBANK!

Anul acesta tu ești Moș Crăciun cu cardul de credit CIAO de la EXIMBANK!

„Pământul ne hrănește, iar noi putem să îl răsplătim cu grija noastră” – lecții dedicate Zilei Mondiale a Solului (VIDEO)

„Pământul ne hrănește, iar noi putem să îl răsplătim cu grija noastră” – lecții dedicate Zilei Mondiale a Solului (VIDEO)

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    Salariile procurorilor din R. Moldova au crescut de aproape 4-5 ori. Cum sunt remunerați cei începători și angajații din PG (GRAFIC)
  • 2
    Iran: „Poliția moravurilor” ar fi fost desființată, iar legea obligativității purtării vălului islamic ar urma să fie revizuită. UPDATE: Unele surse neagă informația
  • 3
    Prețul nucilor cu coajă pe piața moldovenească este sub 30 de lei. Se așteaptă o majorare la începutul lui decembrie
  • 4
    Ultima oră! Se reduce rata de bază până la 20%. Octavian Armașu prezintă noile decizii de politică monetară (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.