Începând cu 13 octombrie, în 35 de raioane din R. Moldova, pentru care a fost stabilit gradul de alertă „Cod Roşu”, se instituie stare de urgenţă în sănătate publică. Aceasta este prevăzut de hotărârea Nr. 34 a Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică din 13 octombrie.
Codul Roşu a fost stabilit în baza indicatorilor nivelului de risc al transmiterii virusului COVID-19, calculaţi şi prezentaţi de către Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, se precizează în decizia CNESP. Pentru alte trei raioane -Hîncești, Leova și Soroca, este stabilit Cod Portocaliu de alertă.

AGORA precizează că nivelul de alertă Cod Roșu înseamnă că povara bolii este mare, iar capacitatea asistenței medicale este limitată. În localitățile marcate cu Cod Roșu se recomandă izolarea la domiciliu, închiderea școlilor și adoptarea modelului on-line de învățământ, interzicerea adunărilor în masă, prestarea serviciilor vitale, servicii de asistență medicală ajustată și interzicerea vizitelor ne-esențiale la bancă, la poștă și în alte unități de interes public.
Totuși, deciziile cu privire la măsurile ce vor fi întreprinse în fiecare raion revine Comisiilor teritoriale de sănătate publică care coordonează deciziile cu CNESP. Totodată, amintim că gradul de alertă pentru fiecare raion este reexaminat la fiecare 14 zile.
Vezi și aceste știri

Ce înseamnă decizia CNESP și ce restricții vor fi aplicate în localitățile marcate cu Cod Roșu, începând cu 1 octombrie

Starea de urgență va fi înlocuită cu un cod roșu, iar Comisia pentru Situații Excepționale își va sista activitatea, anunță Dodon

467 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 și 17 decese sunt confirmate de Ministerul Sănătății în ultimele 24 de ore
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
