Consecințele pandemiei: 38,7% din familii au avut stare de depresie, stres și anxietate

Consecințele pandemiei: 38,7% din familii au avut stare de depresie, stres și anxietate


Pandemia a venit la pachet cu multe consecințe pentru aproape fiecare familie din țara noastră. Potrivit ultimelor date oferite de Biroul Național de Statistică (BNS), 38,7% din familii au declarat că au avut stare de depresie, stres și anxietate. Circa 75% dintre respondenți au planificat călătorii peste hotare și au fost nevoiți să le amâne.

La fel, circa 15% din familii cu membri peste hotare au menționat că cel puțin un membru s-a întors de peste hotare, deoarece a pierdut locul de muncă, alte 15% au declarat că cineva nu a putut să se întoarcă în țară. De asemenea, aproape 3% din cei care munceau în Moldova în perioada respectivă au pierdut locul de muncă. 

În același timp, aproape jumătate din gospodării nu au avut necesitatea de a accesa serviciile medicale (49,2%), circa 34% – nu au avut nevoie de medicamente, 16,0% – nu au considerat necesară procurarea măștilor, mănușilor de protecție. 

De altfel, populația s-a confruntat cu dificultăți de ordin financiar, exprimate prin reducerea sau pierderea veniturilor din activitatea de muncă și celor din remitențe.

Doar puțin peste jumătate dintre gospodării au avut venituri din activitatea de muncă, circa 1/4 – au avut venituri din remitențe, iar peste 90% au primit salarii, pensii, prestații sociale. În același timp, 17,0% au menționat reducerea sau pierderea veniturilor din activitatea de muncă, 8,3% au declarat reducerea sau pierderea remitențelor de peste hotare și doar 3,6% au declarat reținerea salariilor, pensiilor, prestațiilor sociale.

Sondajul a fost realizat de BNS pentru perioada trimestrului II al anului curent. Astfel, au fost chestionate 1.076 gospodării casnice.  Rata de răspuns a constituit 47,3%.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Încă o țară europeană închide barurile și restaurantele, pentru a stopa coronavirusul

Încă o țară europeană închide barurile și restaurantele, pentru a stopa coronavirusul

Coronavirus în R. Moldova. Alte 657 cazuri noi au fost confirmate în ultimele 24 de ore

Coronavirus în R. Moldova. Alte 657 cazuri noi au fost confirmate în ultimele 24 de ore

Noul coronavirus poate supraviețui pe bancnote timp de patru săptămâni

Noul coronavirus poate supraviețui pe bancnote timp de patru săptămâni

Barurile și restaurantele se închid în Europa din cauza coronavirusului. Experții pun la îndoială eficiența măsurii

Barurile și restaurantele se închid în Europa din cauza coronavirusului. Experții pun la îndoială eficiența măsurii

Un lider taliban spune că execuțiile și mutilările vor reveni „dar poate nu în public”: „Sunt necesare pentru siguranța cetățenilor”

Un lider taliban spune că execuțiile și mutilările vor reveni „dar poate nu în public”: „Sunt necesare pentru siguranța cetățenilor”

În decurs de o lună petrolul s-a scumpit cu circa 9% și a ajuns la maximul ultimelor două luni

În decurs de o lună petrolul s-a scumpit cu circa 9% și a ajuns la maximul ultimelor două luni

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Și-au recunoscut datoria? Liderul de la Tiraspol susține că regiunea transnistreană ar intenționa să-și achite restanțele la gaz
  • 2
    Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”
  • 3
    Parcarea publică municipală de pe strada Ismail a fost amenajată
  • 4
    Culeg struguri pentru o pedeapsă redusă. 14 deținuți din sudul țării muncesc la un agent economic
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.