O elevă de clasa a XI-a de la un liceu din Chișinău îi cere Ministerului Educației să revadă conceptul cursului „Dezvoltare personală”. Asta după ce în cadrul orelor de dezvoltare personală, adolescenților li s-ar fi predat o temă „plină de stereotipuri de gen”, precum că fetele sunt cele care depun tot efortul pentru a obține atenția băieților, iar aceștia, la rândul lor, nu sunt interesați de relații serioase. Eleva a postat pe Facebook un fragment din notițele conspectate la lecție, fotografie care a stârnit reacții printre internauți. Cu privire la acest subiect, membra Platformei Egalitate de Gen, Alina Andronache, susține că astfel de mesaje găsite fragmentar în diferite manuale doar întăresc anumite percepții ale elevilor asupra diferitor grupuri de oameni. De partea cealaltă, reprezentanții Ministerului Educației afirmă că manualul după care s-ar fi predat ora nu ar fi fost avizat de MECC.
Teodora Drucec este elevă în clasa a XI-a. Fata spune că la lecția de Dezvoltare personală elevii au studiat subiectul „Formarea și menținerea relațiilor din perspectiva de gen”, iar în cadrul orei profesoara le-ar fi dictat câteva „reperele teoretice” care ar conține mai multe stereotipuri. Tânăra a publicat și lista cu notițe luate la acea lecție.
„La lecția de Dezvoltare personală am trecut subiectul „Formarea și menținerea relațiilor din perspectiva de gen”. Aceasta este informația care o studiem, dată de minister. Ideea principala a textului este că statutul băieților depinde de cuceririle lor, ei nu au nevoie de relații, iar scopul principal al adolescentelor este de a capta atenția băieților, în aceasta direcție își concentrează eforturile și reușitele lor academice sunt mai scăzute din acest motiv. În viziunea mea, acest text este plin de stereotipuri, care creează asemenea opinii unor adolescenți de vârsta mea”, a scris eleva pe pagina sa de Facebook.
Opinia expertei Alina Andronache
Alina Andronache, membră a Platformei Egalitate de Gen, este de părere că atâta timp cât autoritățile nu vor revizui toate manualele școlare, societatea va avea de suferit, întrucât cel mai grav ar fi faptul că „stereotipurile duc spre violență, discriminare și stigmatizarea unor grupuri din societate”.
„Avem niște repere care sunt foarte stereotipice și nu doar la obiectul dat. În acest caz demonstrează încă o dată necesitatea revizuirii tuturor manualelor. Atâta timp cât copilul crește cu aceste stereotipuri, pur și simplu ca societate noi degrabă nu o să ne dezvoltăm”, a spus Alina Andronache pentru AGORA.
Andronache afirmă că în cazul în care autoritățile nu vor întreprinde nicio măsură, următoarea generație va crește cu asemenea stereotipuri.
Alina Andronache mai susține că au mai fost și alte incidente de acest gen. Anul trecut ea a observat că în manualul obiectului „Educaţia moral-spirituală” erau fraze discriminatorie pe criteriul religios.
Experta în egalitate de gen spune că împreună cu câțiva colegi vor sesiza Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității și se vor adresa către Ministerul Educației.
Ce spune Ministerul Educației
Reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării susțin că un astfel de manual nu ar fi fost avizat de instituție, întrucât toate manualele aprobate de MECC sunt încărcate în format PDF pe site-ul ctice.md.
„Toată țara trebuie să lucreze în baza manualelor aprobate de Ministerul Educației. Ele sunt anume pe site-ul ctice.gov.md. Alt manual Ministerul nu recomandă, doar cel care este aprobat și este cu sigla MECC. Nici într-o curriculă nu o să găsiți elemente de discriminare. În cazul acesta, profesorul putea să ia manuale de alternativă și atunci predă la elevi astfel de chestii”, a spus pentru jurnaliștii AGORA secretara de stat în domeniul educației, Natalia Grîu.
„De multe ori se selectează nu cel mai bun manual, dar cel mai ieftin”. Cum are loc selectarea manualelor în școli
În instituțiile de învăţământ de stat sau private se utilizează manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei. La rândul lor, manualele şcolare sunt elaborate şi evaluează în baza curriculumului elaborat de MECC. Mai apoi, ministerul anunță un concurs la care participă editurile. În 60% din cazuri, câștigă editurile care oferă cel mai mic preț. Până acum, manualele au fost alese anume în felul acesta, susțin reprezentanții MECC.
„Responsabilitatea pentru calitatea cărții și-o asumă în primul rând editura. În curricula pe care a elaborat-o Ministerul Educației și în baza căreia trebuie să fie făcut manualul nu o să găsiți astfel de teme. Dacă se întâmplă la lecție că se face dictare, atunci este regretabil. Ministerul nu are dreptul să intervină pe conținutul manualelor și nici în procedura de selecție a manualelor. De multe ori se selectează nu cel mai bun manual, dar cel mai ieftin. În 40% din cazuri se ia în calcul corespunderea cu curricula și în 60% - se ia în considerare prețul. Aceasta este legea funcțională cu privire la achiziții”, susține Natalia Grîu.
Secretara de stat mai spune că pentru prima oară, anul acesta, MECC a încercat să modifice aspectul după care sunt selectate editurile cărților.
„În premieră, anul acesta, noi ne-am permis să schimbăm metoda de lucru cu editurile și nu permitem publicarea manualului dacă acesta nu are concluzia „bun de tipar”, pe care o dă o comisie făcută de minister. Intervenim în multe cazuri, dar o facem pentru noua generație de manuale. Nu este un secret pentru nimeni că în unele dintre ele conținutul nu este întotdeauna unul calitativ. Asta se explică prin modul în care se fac manualele în R. Moldova. Drepturile de autor aparțin editurii”, afirma Grîu.
În anul 2019 s-a atestat o creștere a plângerilor privind faptele de discriminare pe criteriu de sex și/sau gen. În 25% din totalul deciziilor de constatare, Consiliul pentru egalitate a observat că faptele de discriminare au fost determinate de acest criteriu.
În 50% din deciziile de constatare pe criteriu de sex și/sau gen emise în 2019, Consiliul a constatat caracterul sexist al materialelor publicitare deduse examinării. În toate cazurile raportate, Consiliul a stabilit că corpul femeii este folosit pe scară largă în industria publicitară, chiar și atunci când produsul sau serviciul promovat nu are o legătură directă cu rolul și caracteristicele femeii. Mai mult, în mare parte, imaginea femeii este redată într-un mod provocator, drept un obiect sexual. Astfel, faptul că femeia sau părțile corpului acesteia sunt folosite drept instrumente în industria publicitară, lezează demnitatea umană și contribuie la perpetuarea stereotipurilor de gen în societate.
Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.
Vezi și aceste știri
Explicația microbiștilor scoțieni pentru traversarea ilegală a frontierei Moldovei
O nouă săptămână, un nou bec de la AGORA: Reacția conducerii Colegiului Național de Comerț când a primit trofeul (VIDEO)
Daniela Cuțu
FOTO: Teodora Drucec/Facebook
