Subsecretarul de stat pentru afaceri politice din SUA, David Hale, a discutat, separat, cu președintele în exercițiu, Igor Dodon, și cu lidera PAS, Maia Sandu. Despre asta anunță Departamentul de Stat al SUA, într-un scurt comunicat oficial. Discuțiile au avut ca subiect central alegerile prezidențiale din 1 noiembrie.
„În apeluri separate, subsecretarul Hale a remarcat importanța unui proces electoral liber și echitabil care să respecte voința poporului moldovenesc, inclusiv condiții de concurență echitabile pentru toți candidații, eliminarea sprijinului ilegal străin pentru campaniile politice și accesul la mass-media în conformitate cu legile R. Moldova. El a subliniat sprijinul SUA pentru observarea consistentă a alegerilor, inclusiv prin intermediul unor observatori pe termen lung de la Biroul OSCE pentru instituții democratice și drepturile omului”, se arată în comunicat.
De menționat că Hale a vizitat R. Moldova în timp ce premier al țării era Maia Sandu. Atunci, înaltul oficial american a reafirmat sprijinul SUA pentru o Moldovă democratică și s-a arătat convins că, în urma reformelor operate de noua guvernare, în cooperare cu societatea civilă, cetățenii Republicii Moldova vor beneficia de creșterea economică și integrarea europeană.
Precizăm că în buletinul de vot la scrutinul prezidențial din 1 noiembrie 2020 se vor regăsi opt candidați. Este vorba despre Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon, Violeta Ivanov, Maia Sandu, Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă.