În ultima săptămână, peste 106 de instituții comerciale, medicale, școli și frizerii, au fost verificate în vederea respectării regulilor antiepidemice, iar în rezultat, activitatea unei instituții a fost suspendată. Mai gravă este situația în cazul persoanelor care încalcă prevederile Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică. În ultima săptămână, polițiștii au constatat 807 încălcări. Informația a fost prezentată la o conferință de presă de către reprezentanții ANSA, ANSP, ANTA și MAI.
Timp de o săptămână, inspectorii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au verificat 106 instituții, iar la 20 dintre ele s-au constatat abateri de la măsurile stabilite prin hotărârile CNESP: nu se face triajul medical al personalului, nu se măsoară temperatura vizitatorilor, lipsesc măști sau acestea nu sunt purtate corect. Astfel, au fost întocmite 10 procese verbale de contravenție, iar activitatea unei instituții a fost suspendată.
La rândul lor, ofițerii Agenției Naționale Transport Auto dau asigurări că în perioada lunilor septembrie și octombrie au informat transportatorii și pasagerii despre măsurile de prevenire a infecției COVID -19. Un accent deosebit s-a pus pe raionul Cimișlia. ANTA monitorizează cursele care trec prin aceaste autogarări, urmărind dacă se respectă distanța, dacă se poartă măști.
Cât despre activitatea subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, timp de o săptămână s-au înregistrat încălcări din partea a 807 persoane. Iar dintre cei peste 13.000 de cetățeni aflați în autoizolare, 91 de persoane nu au respecta regimul.
În cadrul controalelor comune, inspectorii au întocmit 245 de procese verbale pentru încălcări în unitățile comerciale și 181 de procese verbale în piețe. Reprezentanții MAI susțin că au fost amendați atât administratorii, vânzătorii și vizitatorii.
Și locurile de agrement nu au scăpat de vizorul polițiștilor. Aici au fost constatate 149 de încălcări.
Amintim că în ultimele 24 de ore, alte 652 cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate în R. Moldova. Asta înseamnă că bilanțul a ajuns la 65.076. La fel, tot astăzi, 16 persoane au decedat din cauza complicațiilor, numărul total fiind de 1.514 cazuri.
Vezi și aceste știri

Peste 570 de încălcări ale măsurilor epidemiologice, constatate de poliție:„Cetățenii nu vor să respecte condițiile. Nu poartă mască și nu păstrează distanța”

Date COVID-19: Bilanțul infectărilor se majorează cu alte 652 cazuri noi și 16 decese
