FOTO. Un bărbat, reținut de inspectorii vamali. Ce mărfuri aducea de la Tiraspol

FOTO. Un bărbat, reținut de inspectorii vamali. Ce mărfuri aducea de la Tiraspol
Foto: europalibera.org

Un bărbat a încercat să introducă ilegal un lot de detergenți în valoare de zeci de mii de lei. Șoferul, un cetățean moldovean în vârstă de 37 ani, a declarat că nu are în posesie acte ce ar atesta proveniența sau originea mărfii. Totodată, el a spus că marfa este transportată din orașul Tiraspol, ocolind posturile vamale interne de control.

Echipa comună de control, în orașul Căușeni a stopat regulamentar pentru efectuarea controlului de rigoare un autoturism de model „Volvo XC70", înmatriculat în Republica Moldova. În cadrul controlului fizic al compartimentului marfar au fost depistate mai multe recipiente și cutii cu praf și lichid de spălat haine și veselă.

Valoarea mărfurilor transportate fraudulos în scopul comercializării acestora și obținerii unui profit financiar ilegal, se estimează la zeci de mii de lei.

Totodată, dat fiind faptul că marfurile poartă denumiri de brand, reprezintă un risc sporit de contrafacere şi sunt incluse în registrul „Obiectelor de proprietate intelectuală".

Serviciul Vamal informează că va examina dacă mărfurile reţinute nu sunt contrafăcute, întrucât mărfurile poartă denumiri de brand și reprezintă un risc sporit de contrafacere şi sunt incluse în registrul „Obiectelor de proprietate intelectuală". Marfa a fost reținută în vederea confiscării, iar conducătorul auto riscă să achite o amendă 3 mii lei.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor

Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor

Călătoriile cu trenul ar putea fi subvenționate pentru mii de tineri din Iași, Chișinău și Odesa

Călătoriile cu trenul ar putea fi subvenționate pentru mii de tineri din Iași, Chișinău și Odesa

Belarusul pune embargou pe produsele occidentale şi anunță sancţiuni împotriva companiilor aeriene din UE

Belarusul pune embargou pe produsele occidentale şi anunță sancţiuni împotriva companiilor aeriene din UE

Advertoriale
Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pretinde Andrei Năstase la cârma PG? Răspunsul politicianului
  • 2
    După suspendarea alegerilor de la Bălți, Tauber propune să fie declarat caracterul captiv al statului
  • 3
    Protest în fața Parlamentului: Angajați din sistemul bugetar, nemulțumiți de anularea premiului anual. UPDATE: Deputații ies la discuții
  • 4
    Parlamentul se întrunește luni în ședință. Subiectele de pe ordinea de zi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.