Consiliul oraşului Aberdeen din Scoția investeşte în autobuze pe hidrogen, scrie Mediafax. Potrivit sursei citate, autobuzele au zero emisii şi costă 500.000 de lire sterline bucata. Fiind o premieră mondială, autobuzele scoţienilor sunt supraetajate şi sunt alimentate cu hidrogen.
„Autobuzul e similar cu autobuzele diesel, dar funcţionează cu hidrogen. Hidrogenul este obţinut din apă. Funcţionează ca un autobuz electric. Pe ţeava de eşapament iese doar apă, are zero emisii, e foarte ecologic”, spune Jo Bamford, proprietarul Wrightbus.
Scoțienii spun că se simt onorați să fie primii din lume care au apelat la acest tip de transport în comun. Pentru locuitorii din Aberdeen achiziția înseamnă un prim pas către obiectivul oraşului de a ajunge la zero emisii.
„Consiliul a investit foarte mulţi bani în hidrogen, suntem pionieri în tehnologiile bazate pe hidrogen şi încercăm să facem Aberdeen unul dintre cele mai ecologice locuri din ţară”, declară Douglas Lumsden, co-leader al consiliului oraşului Aberdeen.
Investiţia totală se ridică la 19 milioane de lire sterline şi include, pe lângă autobuze, staţii de alimentare cu hidrogen.
Vezi și aceste știri

81 de instituții de învățământ închise în Franța versus trei cazuri de infectare în Scoția. Cum au făcut față COVID-ului în școli alte țări ale lumii

Scoția: Trei morți și opt răniți după ce un tren de pasageri a deraiat și a luat foc din cauza inundațiilor (VIDEO)

Scoția ar putea organiza un referendum privind independența față de Marea Britanie

Scoţia își dorește un referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie

Un bărbat rămas blocat în drum spre Chișinău, din Scoția, setând la GPS „drumul cel mai scurt”. A fost salvat în România
