SUA au programat prima execuție a unei femei din ultimii 67 de ani

SUA au programat prima execuție a unei femei din ultimii 67 de ani

​Guvernul federal a stabilit zilele pentru două noi execuții ale unor condamnați la pedeapsa capitală, inclusiv Lisa Montgomery, prima femeie în mai mult de șase decenii, relatează Hotnews.ro cu referire la CNN.

Lisa Montgomery va primi injecția letală pe 8 decembrie, a anunțat Departamentul de Justiție. În 2004, ea a fost condamnată pentru sugrumarea unei femei din Missouri, însărcinată în opt luni, pe care ulterior a tăiat-o, răpind copilul.

Ultima femeie executată de guvernul SUA a fost Bonnie Brown Heady la 18 decembrie 1953, conform înregistrărilor Biroului de Închisori al SUA, pentru răpire și crimă. Tot în 1953, Ethel Rosenberg a fost executată pentru spionaj, împreună cu soțul ei, Julius.

Publicitate

Execuția lui Montgomery va fi cea de-a opta a Departamentului de Justiție din acest an.

A noua execuție va fi cea a lui Brandon Bernard, care a fost condamnat pentru o crimă dublă, în Texas, în 1999. El este programat să fie executat prin injecție letală pe 10 decembrie.

Christopher Vialva, inculpat împreună cu Bernard, a fost executat pe 22 septembrie. Atât Montgomery cât și Bernard sunt deținuți la închisoarea federală din Terre Haute, Indiana.

Avocații pentru Montgomery și Bernard au spus că executarea lor ar fi o nedreptate.

Kelley Henry a spus că Montgomery este bolnavă mintal, a suferit abuzuri îngrozitoare în copilărie și a avut o reprezentare slabă la proces. Bernard este un prizonier liniștit care avea 18 ani în momentul crimelor și nu avea antecedente violente, a declarat avocatul său Robert C. Owen.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal