Strada Ion Creangă din Chișinău, în perimetrul străzilor Alba Iulia și Ștefan cel Mare, intră în reparații în două-trei săptămâni. Anunțul a fost făcut de primarul general Ion Ceban, care susține că finalizarea lucrărilor, conform planului, ar urma să aibă loc în martie 2022.
„A fost semnat contractul de executare a lucrărilor de reparație capitală a străzii Ion Creangă (tronson cuprins între str. Alba-Iulia și bd. Ștefan cel Mare și Sfânt) cu reabilitarea rețelelor de apeduct și canalizare. Deci, strada Ion Creangă intră în reparație în 2-3 săptămâni. Durata de execuție a lucrărilor contractate este până în luna martie 2022, conform graficului”, susține Ceban într-o postare pe Facebook.
Conform primarului, în proiect sunt preconizate lucrări de amenajare a trotuarelor, schimbare a rețelelor de apeduct și canalizare, reparare a carosabilului și reabilitare a rondurilor din Piața Dimitrie Cantemir și din Piața Unirii Principatelor.
„Începem cu prima etapă care presupune schimbarea rețelelor de apeduct și canalizare, care vor costa aproape 20 de milioane. A doua etapă este carosabilul, reparația căruia va costa circa 50 de milioane. Noi nu putem iniția reparația capitală a străzii, fără a schimba rețelele subterane, care în 90 la sută sunt într-o stare deplorabilă.
Deci începem cu schimbarea tuturor rețelelor după care reparăm drumul”, a punctat Ceban.
Precizăm că în vara acestui an autoritățile locale au lansat licitația pentru lucrările de reabilitare a carosabilului, inclusiv pentru refacerea rețelelor de apeduct și canalizare.
AGORA amintește că reparația străzii Ion Creangă a început în luna octombrie 2018, iar lucrările trebuiau încheiate în vara anului 2019. Pentru cheltuielile prevăzute atunci a fost alocată suma de 44 de milioane de lei.
Menționăm că strada Ion Creangă din sectorul Buiucani al Capitalei are o lungime de 2 km şi nu a fost reparată de 30 de ani, până la reparațiile inițiate în 2018.
Vezi și aceste știri

Asfaltul de pe strada Ion Creangă din Chișinău, smuls și făcut bucăți de șuvoaiele de apă (FOTO)

Lucrările de reabilitare a străzii Ion Creangă bat pasul pe loc. Prețul proiectului a crescut cu 70%

Cum arată strada Ion Creangă la 10 luni de la inițierea reparațiilor (GALERIE FOTO)

Chișinău: Strada Ion Creangă va intra în reparație. Autoritățile au lansat licitația de reabilitare

Elon Musk a fost dat în judecată de investitorii Twitter. Miliardarul e acuzat că ar fi manipulat piața
