Opțiunea de la Google care te ajută să găsești melodii, chiar dacă nu știi decât să le fredonezi

Opțiunea de la Google care te ajută să găsești melodii, chiar dacă nu știi decât să le fredonezi

Peste un miliard de oameni folosesc zilnic căutarea Google, potrivit companiei. În ciuda faptului că a lucrat la software de mai bine de 20 de ani, în fiecare zi există 15% din interogări pe care Google nu le-a mai văzut până acum.

Pentru a ține pasul cu interogările în continuă schimbare, sursele de informații și modalitățile de prezentare a rezultatelor, Google trebuie să exploateze puterea AI. Astfel, compania a anunțat un set de actualizări care pot face căutarea mai ușor de utilizat. Cea mai notabilă dintre acestea este o nouă funcție „Hum to Search” care este disponibilă de acum, scrie playtech.ro.

Fiecare știe cât de enervant e când ai o melodie blocată în minte, o fredonezi, dar nu-ți aduci aminte exact versurile și nu prea ai cum s-o găsești. Ei bine, Google are acum soluția. Noua funcție este ca Shazam sau Soundhound pentru identificarea melodiei, cu excepția faptului că nu este nevoie să redai muzica. Poți să fredonezi, să fluieri sau să cânți 10 până la 15 secunde din memorie, după ce ai atins pictograma microfonului din bara de căutare de pe telefon și ai spus „what’s this song” sau „search a song”. De asemenea, îl poți întreba pe Google Assistant „what is this song?”.

Apoi, algoritmul de învățare automată va identifica potențialele potriviri, chiar dacă nu utilzezi tonul potrivit. Rezultatele vor fi livrate pe baza melodiei pe care ai fredonat-o și poți alege cea mai apropiată variantă.

Compania a distribuit, de asemenea, actualizări cu privire la rezultatele Google Maps – aduce o funcție de „live busyness” în alte milioane de locuri, astfel încât să poți afla cât de ocupat este un restaurant în timp real. De asemenea, adaugă detalii despre măsurile de precauție privind sănătatea și siguranța pe care întreprinderile le iau în timpul pandemiei, precum și posibilitatea viitoare de a vedea mai multe informații despre o companie în mediul Live View AR.

Publicitate
Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal