Băsescu propune ca România să ceară Rusiei vaccinul împotriva COVID-19

Băsescu propune ca România să ceară Rusiei vaccinul împotriva COVID-19


Fostul președintele al României, Traian Băsescu, aflat la Bruxelles, spune duminică despre vaccinurile dezvoltate de Rusia că România ar trebui să apeleze la ele „până la livrarea vaccinurilor contractate de Comisia Europeană”. În plus, el îi critică pe președintele Iohannis și premierul Orban, propunând în acest sens mai multe măsuri, scrie Digi24.
 

„Este pandemie, dar încă o putem învinge dacă vrem! Pentru un Președinte, nu este suficient să ceară poporului să se spele pe mâini când sistemul de sănătate al ţării este pe punctul de a se prăbuși”, afirmă Băsescu, duminică, într-o postare pe pagina de Facebook.

El îi atacă pe Klaus Iohannis și Ludovic Orban, spunând că „din păcate, pentru Preşedintele României nu este necesară „starea de urgenţă”, drept pentru care a fugit de asumarea răspunderii gestionării crizei sanitare.

„Efectul lașității şi al prioritizării interesului politic în detrimentul sănătăţii şi vieţii oamenilor este că s-a ajuns la momentul dramatic în care medicii încep să fie obligaţi să decidă cine trăiește și cine moare, cine are loc la ATI și cine nu. Este un moment care trebuia evitat indiferent care ar fi fost costurile politice. Fiecare zi contează până în februarie-martie 2021 când vom avea la dispoziţie un vaccin”, mai arată europarlamentarul PMP.

Traian Băsescu propune câteva măsuri „pentru limitarea dezastrului”:

„- trecerea la învăţământul la distanţă pentru toate şcolile şi universităţile până când România va primi cota de vaccinuri repartizată prin Comisia Europeană;
- închiderea creşelor şi grădiniţelor, iar, acolo unde părinţii nu fac activitatea de serviciu de la domiciliu, să se asigure mamelor concediu plătit – până la primirea vaccinului;
- 80 la sută din personalul bugetar, cu excepţia personalului din sistemul de sănătate, trece la lucrul de la domiciliul, iar pentru cei care trebuie să vină la birou se va interzice prezenţa a doi funcţionari în acelaşi birou (măsură adoptată de Parlamentul European) – până la primirea vaccinului;
- închiderea totală a teatrelor, cinematografelor, restaurantelor, sălilor de jocuri, mall-urilor, cu excepţia restaurantelor care deservesc strict persoanele cazate în hoteluri –până la primirea vaccinului;
- reducerea drastică a transportului public de persoane, rămânând deschise doar traseele rutiere şi feroviare care deservesc obiective industriale, industrie alimentară, obiective energetice, de construcţii şi de telecomunicaţii, cu un program adaptat schimburilor de ture – până la primirea vaccinului;
- managerii din industrie şi construcţii vor lua măsuri sanitare severe pentru diminuarea riscului de contaminare a salariaţilor;
- interzicerea oricărei întâlniri publice cu excepţia celor strict familiale – până la primirea vaccinului;
- acces ordonat în pieţe agroalimentare şi hipermarket-uri – până la primirea vaccinului;
- portul măştii devine obligatoriu în spaţii închise şi în spaţii deschise – până la primirea vaccinului;
- creşterea masivă a numărului de teste efectuate. Sistemul public a rămas la acel prag maximal de 15.000 – 20.000 de teste, fiind suplinit de cel privat. Ar trebui să se facă minimum 50.000 de teste zilnice în sistemul de stat. Dacă nu există personal calificat, acesta trebuie instruit, dacă acest lucru nu s-a făcut până acum;
- rezervare de locuri la ATI în spitale din state membre UE dacă acest lucru este posibil;
- vaccinarea antigripală masivă a populaţiei;
- contactarea Guvernului Federaţiei Ruse pentru a primi informaţii cu privire la eficienţa vaccinului produs în Rusia, iar, în cazul unor concluzii pozitive, importarea de vaccinuri din Rusia dacă există cantităţi disponibile, până la livrarea vaccinurilor contractate de Comisia Europeană”.

„Sunt doar câteva măsuri care ar trebui introduse timp de 5 – 6 luni pentru a limita răspândirea pandemiei, pentru a diminua presiunea pe sistemul sanitar şi pentru a da fiecăruia din noi şansa de a nu se îmbolnăvi. În acelaşi timp, tot ce înseamnă industrie, construcţii, telecomunicaţii, industrie alimentară ar trebui să funcţioneze cu măsuri sanitare obligatoriu a fi luate pentru protejarea salariaţilor. Măsurile ar trebui introduse indiferent dacă se atinge sau nu rata de incidenţă de 3 la 1.000 de cazuri transformată artificial într-o jucărie manevrabilă a guvernanţilor în funcţie de care iau sau nu decizii. Deja situaţia este scăpată de sub control. Cred că asta ar trebui făcut acum!”, conchide Traian Băsescu.

Reamintim că președintele în exercițiu, Igor Dodon, se arăta interesat de vaccinul rusesc anti-COVID. Mai mult, Dodon a propus să fie chiar primul moldovean care-l va testa.

Amintim că Rusia a anunțat dezvoltarea unui vaccin contra COVID-19, numit Sputnik-V.

Experți internaționali în sănătate s-au grăbit să își manifeste îngrijorarea cu privire la viteza muncii depuse de Rusia în acest sens, iar o listă din ce în ce mai mare de țări și-a exprimat scepticismul. Oameni de știință din Germania, Franța, Spania și SUA au solicitat  prudență. În replică, Moscova a spus că criticile sunt „absolut nefondate”. Mai mult, a purces la testarea în masă a vaccinului. 

 

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Profil de candidat | Circumscripția Nr. 24 Cazaclia. Află cine sunt candidații care au intrat în cursa pentru fotoliul de deputat în Adunarea Populară

Profil de candidat | Circumscripția Nr. 24 Cazaclia. Află cine sunt candidații care au intrat în cursa pentru fotoliul de deputat în Adunarea Populară

Autoritatea Națională de Integritate cere Consiliului Superior al Magistraturii să dispună sancționarea a patru judecători

Autoritatea Națională de Integritate cere Consiliului Superior al Magistraturii să dispună sancționarea a patru judecători

Parlamentul a votat în primă lectură modificări în Constituție ce țin de sistemul judecătoresc

Parlamentul a votat în primă lectură modificări în Constituție ce țin de sistemul judecătoresc

Advertoriale
Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Laboratorul medical Invitro Diagnostics a ajuns și la Ungheni. Lansare cu servicii promoționale

Laboratorul medical Invitro Diagnostics a ajuns și la Ungheni. Lansare cu servicii promoționale

Concertul solo al Irinei Rimes a fost REPROGRAMAT pentru 24 septembrie. Biletele - valabile, însă în noi condiții

Concertul solo al Irinei Rimes a fost REPROGRAMAT pentru 24 septembrie. Biletele - valabile, însă în noi condiții

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Mama donează câte 50.000 de lei pentru fiecare membru de familie. Așa explică fostul director SPPS suma de 940.000 de lei, pe care ANI o consideră avere nejustificată
  • 2
    CNESP are o nouă componență. Gavrilița: 50% dintre membri sunt specialiști și experți în sănătate publică
  • 3
    Canabisul ar putea fi scos de pe lista substanţelor interzise
  • 4
    Andrei Spînu: Chiar dacă vedem o creștere fulminantă a prețurilor la gaze pe piețele internaționale, asta nu va afecta imediat R. Moldova.
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.