Municipalitatea a cheltuit 400 de mii de lei pentru evenimentele de Hramul Chișinăului. Ar fi fost antrenați sute de voluntari

Municipalitatea a cheltuit 400 de mii de lei pentru evenimentele de Hramul Chișinăului. Ar fi fost antrenați sute de voluntari

Pentru evenimentele organizate de Ziua Orașului, în 2020, Primăria Chișinău a cheltuit 400 de mii de lei. Despre aceasta informează chiar primarul capitalei, Ion Ceban. Potrivit lui, o mare parte dintre activități s-au bazat pe implicarea voluntarilor, care ar fi fost 600 la număr.

Voluntarii Primăriei Chișinău au fost repartizați în toate sectoarele Chișinăului. Edilul dă asigurări că aceștia au fost echipați cu măști și dezinfectanți. Mai mult de atât, Ceban spune că peste 18 mii de măști au fost repartizate tuturor cetățenilor, care au participat la evenimente, au fost folosite circa 600 de litri de dezinfectat, iar scaunele prevăzute au fost în număr de 49 pentru spectatori și puse la distanța recomandată de specialiști.

Edilul a amintit că evenimentele au fost organizate în aer liber, în diverse locații pentru a nu se face aglomerări și pentru a permite să se păstreze distanța.

Cu toate acestea, amintim că evenimentul din fața Catedralei a adunat o mulțime de persoane ce depășeau numărul de 50. Oamenii vădit nu au respectat distanța socială. Iar unii nu purtau nici măști.

Ulterior, oamenii legii au reacționat la cele întâmplate. Potrivit poliției, niciuna dintre prevederile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nu prevede un număr limită de persoane pentru evenimente cultural-artistice sau cu caracter religios, desfășurate în aer liber.

Mai menționăm că potrivit datelor prezentate de municipalitate, în 2019, pentru sărbătoarea Hramul Chișinăului s-au cheltuit 1,3 milioane de lei.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal