După o oră de zbor deasupra țării, un avion cu 173 de pasageri la bord a revenit pe Aeroportului Internațional Chișinău. Iată cauza

După o oră de zbor deasupra țării, un avion cu 173 de pasageri la bord a revenit pe Aeroportului Internațional Chișinău. Iată cauza

Pe 18 octombrie, un avion al companiei FLYONE a fost nevoit să revină pe Aeroportului Internațional Chișinău după o oră de zbor deasupra R. Moldova. La bord au fost 173 de pasageri care nu au avut de suferit. Informația a fost confirmată pentru AGORA, de PR managera companiei Valeria Dumitriu. Iată cauza.

Duminică, la ora 9:00, aeronava cu 173 de pasageri la bord a decolat spre Sharm El Sheikh. Cursa charter era operat de compania aeriană FLYONE.

La aproximativ 500 metri altitudine, când se declanșează sistemul de presurizare al aeronavei (n.r. sistemul ce reglează presiunea din aeronavă), piloții au primit o avertizare de la sol precum că ar exista o defecțiune al acestui sistem.

În aceste condiții, explică reprezentanții companiei, așa cum prevăd protocoalele, piloții au fost nevoiți să revină pe pista Aeroportului Internațional Chișinău.

Durata zborului deasupra teritoriului R. Moldova a fost de aproape o oră. Timpul a fost necesar ca avionul să ardă o parte din combustibil și să ajungă la greutatea permisă pentru aterizare. Însăși aterizarea a fost fără incidente și nimeni dintre persoanele aflate la bordul avionului nu au avut de suferit.

Compania aeriană dă asigurări că toți pasagerii au fost asigurați cu apă, iar la ora 14 au decolat spre Sharm El Shekh cu o altă aeronavă.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal