Vladimir Voronin, liderul PCRM, a indicat în declarația sa de avere pentru anul trecut că a obținut peste 163 de mii de lei din salariul de deputat, aproape dublu față de anul precedent, când a obținut peste 88 de mii de lei. Totodată, politicianul a menționat că a obținut anul trecut aproximativ 140 de mii de lei din pensia de fost președinte al țării, dar și 47 de mii de lei din pensia de deputat, iar soția sa a obținut în 2014 o pensie de peste 13 mii lei.
Potrivit declarației de avere, care a fost publicată recent pe site-ul Parlamentului, Vladimir Voronin, a mai obținut circa 10 mii de lei și 27 dolari din depunerile la instituțiile financiare.
În delarația de avere, liderul comuniștilor a indicat că familia sa deține patru conturi bancare, unde are depozitați un milion de lei, aproape 18 mii de dolari și aproape 7 mii de euro.
Vladimir Voronin a mai menționat că deține acțiuni la Banca de Finanțe și Comerț, însă acestea, la fel ca și anul precedent, nu i-au adus niciun venit. Valoarea acțiunilor este de 5,2 milioane de lei.
În ceea ce privește proprietățile, fostul președinte a indicat că deține aceleași case și terenuri ca și anul precedent. Astfel, Vladimir Voronin are în posesie, potrivit declarației de avere, șapte terenuri în satul Corjova, Pârâta, Budești și municipiul Chișinău, care sunt estimate la peste 320 mii lei.
Liderul PCRM mai deține un apartament și un garaj în Chișinău, o casă la Pârâta și una la Corjova. Toate aceste imobile sunt evaluate la 2,1 milioane de lei.
Vladimir Voronin nu a indicat niciu automobil în declarația sa de avere din anul trecut. De altfel, fostul comuniștilor nu a declarat nicio mașină din 2009, de când sunt disponibile declarațiile de avere.
În martie 2014, ziarul Timpul publica o informaţie, prin care anunţa că familia lui Vladimir Voronin deţine mai multe maşini de lux, dar şi automobile retro, care valorează peste 70 de mln. de lei. Totuși, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constat că deputatul Vladimir Voronin nu a admis încălcări în declararea veniturilor şi proprietăţilor pe care le deţine, iar majoritatea maşinilor retro sunt înscrise pe o firmă, care, însă, are legături strânse cu familia ex-preşedintelui.
Vezi și aceste știri

Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti
