COVID-19 a venit la pachet cu o criză economică care a afectat întreaga lume, inclusiv și R. Moldova. Efectele noului virus scade PIB-ul din țara noastră cu circa 16% - 17%. Astfel, veniturile bugetare se comprimă cu 15%, iar deficitul bugetar ar putea fi de 7% la sută din PIB. Asta în condițiile în care autoritățile au prognozat un deficit bugetar, pentru acest an, fără criza pandemică de 3%. Datele au fost prezentate în cadrul conferinței internaționale MACRO 2020 și prezentarea raportului elaborat de Expert-Grup.
Potrivit experților, COVID-19 va agrava discrepanțele de dezvoltare a țării cu alte state din regiune ceea ce va genera riscuri semnificative pe termen mediu și lung. La fel, ar trebui să ne așteptăm la o creștere a sărăciei în 2020, iar categoria cea mai vulnerabilă sunt salariații, în special bărbații ale căror salarii vor scădea cu circa 17% - 18%, dar și a femeilor cu 15%. Totuși, persoanele mai în vârstă suferă pierderi financiare mai mici, deoarece plata pensiilor nu are de suferit pe termen scurt. În cazul în care criza va continua, atunci ar putea fi posibilă apariția datoriilor la plățile de la buget.
Pentru a frâna criza economică provocată de pandemie, autoritățile ar trebui să amelioreze relațiile cu partenerii de dezvoltare, să crească rata de absorbție a asistenței prin fortificarea sistemului de achiziții publice, să coordoneze mai eficient asistența externă. La fel, ar trebui să garanteze creditele pentru necesități urgente în cazul firmelor, să subvenționeze investițiile în digitalizarea afacerilor, să elaboreze programe pentru procesarea materiei prime locale și să promoveze exporturile.
Au anulat în miez de noapte legea anti-propagandă, iar la TV-urile lor deja au revenit buletinele și emisiunile rusești.
Ajută-ne să ținem piept falsurilor și manipulărilor, le vom demasca împreună.
Vezi și aceste știri

Fiind la guvernare, PD propune un plan anticriză, dar... după alegeri. Filip: „Vom face propunerea chiar a doua zi”

Un Carnaval, un divorț și o criză de comunicare - când se joacă fiecare spectacol la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

Comisia Europeană va acorda nouă milioane de euro țării noastre pentru criza pandemică și realizarea reformelor

Expert: „Anul economic 2020 ar putea fi mai rău decât criza economică din 2009”. Vezi mai multe recomandări

Averile lui Igor Dodon: Cum a venit în funtea țării și cum a plecat (DOC)
