Încă 656 de persoane s-au infectat cu COVID-19, iar 16 pacienți s-au stins din viață din cauza complicațiilor

Încă 656 de persoane s-au infectat cu COVID-19, iar 16 pacienți s-au stins din viață din cauza complicațiilor

Alte 656 cazuri pozitive de infectare cu COVID-19 au fost confirmate pe 20 octombrie în Republica Moldova. Despre aceasta comunică Ministerul Sănătății. Tot, marți sunt înregistrate 16 cazuri de deces, dintre care trei în regiunea transnistreană.

Datele arată că cinci cazuri în totalul celor noi sunt de import. Mai exact, câte două din Turcia și SUA și unul din România. cazurile noi sunt confirmate după ce au fost efectuate 3.090 de teste dintre care primar – 2.664 şi repetat – 426.

Printre cazurile noi se numără și 32 de lucrătorilor medicali infectați: 17 medici, 12 asistenți medicali, trei persoane din rândul personalului auxiliar.

Astfel, bilanțul cazurilor de infectare cu COVID-19 urcă la 67.958.

Totodată, în spitale sunt 876 de pacienți în stare gravă, dintre care 48 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată, iar alți 1.467 de pacienți sunt în stare de gravitate medie.

În total, 7.978 persoane sunt în tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19, iar 25.636 sunt sub supraveghere la domiciliu.

De altă parte, în ultimele 24 de ore încă 590 de persoane au fost tratate și externate. În total, 49.083 persoane au fost tratate de COVID-19.

Ministerul Sănătății comunică și despre 16 cazuri de deces. Trei sunt din regiunea transnistreană.

Deces 1602: Femeie de 70 ani, din mun. Chișinău. Internată la data de 12 octombrie, la IMU. Comorbidități: obezitate, diabet zaharat, insuficiență cardiacă.

Deces 1603: Bărbat de 70 ani, din mun. Chișinău. Internat la data de 12 octombrie, la IMU. Comorbidități: insuficiență cardiacă, hipertensiune arterială.

Deces 1604: Femeie de 64 ani, din r-nul Comrat. Transferată la data de 06 octombrie, de la SR Comrat, la IMU. Comorbidități: diabet zaharat, insuficiență cardicacă.

Deces 1605: Bărbat de 61 ani, din mun. Chișinău. Transferat la data de 18 octombrie, de la Spitalul MSMPS la IMU. Comorbidități: insuficiență cardiacă, insuficiență hepato-renală.

Deces 1606: Bărbat de 62 ani, din mun. Chișinău. Internat la data de 12 octombrie, la IMU. Comorbidități: insuficiență cardiacă, diabet zaharat, hipertensiune arterială, cancer.

Deces 1607: Bărbat de 86 ani, din r-nul Ialoveni. Internat la data de 11 octombrie, la SCM „Sf. Arh. Mihail”. Comorbidități: infarct miocardic vechi, cardiopatie mixtă, hipertensiune arterială.

Deces 1608: Bărbat de 86 ani, din mun. Chișinău. Internat la data de 01 octombrie, la SCM „Sf. Arh. Mihail”. Comorbidități: insuficiență cardiacă, cardiopatie, sechele AVC.

Deces 1609: Femeie de 82 ani, din mun. Chișinău. Internată la data de 06 octombrie, la SCM „Sf. Arh. Mihail”. Comorbidități: cardiopatie, hipertensiune arterială, sechele AVC, cardiopatie ischemică.

Deces 1610: Bărbat de 78 ani, din r-nul Florești. Internat la data de 03 octombrie, la Spitalul de Stat. Comorbidități: infarct miocardic, cardiopatie mixtă, hipertensiune arterială.

Deces 1611: Femeie de 70 ani, din r-nul Florești. Internată la data de 07 octombrie, la SC Bălți. Comorbidități: obezitate gr. III.

Deces 1612: Femeie de 66 ani, din mun. Chișinău. Internată la data de 11 octombrie, la SCM „Gh. Paladi”. Comorbidități: obezitate, insuficiență cardiacă, hipertensiune arterială.

Deces 1613: Femeie de 67 ani, din r-nul Vulcănești. Transferată la data de 07 octombrie, de la SR Vulcănești, la SR Cahul. Comorbidități: diabet zaharat, insuficiență cardiacă, insuficiență hepato-renală

Deces 1614: Femeie de 76 ani, din r-nul Anenii Noi. Internată la data de 30 septembrie, la SR Anenii Noi. Comorbidități: fibrilație atrială tahisistolică cronică, hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă.

Deces 1615: Femeie de 89 ani, din Transnistria. Comorbidități: hipertensiune arterială.

Deces 1616: Bărbat de 59 ani, din Transnistria. Comorbidități: obezitate, cardiomiopatie mixtă.

Deecs 1617: Femeie de 74 ani, din Transnistria. Comorbidități: cardiomiopatie mixtă, hipertensiune arterială.

Publicitate
Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal