Astfel, în rezultatul prezentării mai multor oferte de către băncile comerciale din Moldova, B.C. ,,Moldova-Agroindbank" S.A. a oferit cele mai avantajoase condiții pentru finanțare. Termenul de rambursare este de șapte ani cu o perioadă de graţie de 12 luni.
Amintim că Primăria Chișinău a desemnat compania producătoare „ISUZU Anadolu Otomotiv Sanazii ve Ticaret", câștigătoarea licitației pentru livrarea a 100 de autobuze care vor fi puse în circulație pe străzile din capitală.
Aceasta a oferit prețul de 156.400 dolari pentru o unitate de transport, echivalentul a 132.300 euro. De asemenea, compania câștigătoare a oferit garanție de 5 ani pentru lotul de autobuze.
Totodată, pe perioada de garanție, producătorul își asumă responsabilitatea să asigure gratuit deservirea autobuzelor conform tuturor normativelor: serviciul schimb de uleiuri, lubrefianți, filtre, deservirea aparatelor de aer condiționat, alte piese și materiale consumabile necesare.
Amintim că autoritățile de la Primărie au elaborat caietul de sarcini, iar la finele lunii iulie, curent, a fost lansat concursul public privind achiziționarea a 100 de autobuze pentru îmbunătățirea serviciului municipal de transport pasageri. Suma prevăzută pentru lotul de unități noi este de 270 milioane de lei. Deschiderea ofertelor licitației a avut loc la 10 septembrie, curent.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.