„Se ocupa o persoană aparte, care îmi transmitea banii”. Un șef de la Tiraspol, despre transportarea organizată a alegătorilor din stânga Nistrului

„Se ocupa o persoană aparte, care îmi transmitea banii”. Un șef de la Tiraspol, despre transportarea organizată a alegătorilor din stânga Nistrului

Un adjunct al președintelui consiliului deputaților poporului din Grigoriopol, Serghei Rozenberg, ar fi coordonat transportarea organizată a alegătorilor din stânga Nistrului la alegerile prezidențiale din 2016 și cele parlamentare din 2019. Cel puțin asta transmite JurnalTV, care, prin intermediul reporterilor sub acoperire, a reușit să discute cu Rozenberg. Într-o discuție telefonică, acesta a recunoscut că „nu numai el se ocupa de asta, era o echipă de oameni”. 

Secvența audio poate fi ascultată (n.r. - în limba rusă) începând cu min 1:05.

https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fjurnaltv.md%2Fvideos%2F2471576199813109%2F&show_text

Publicitate

„Pe cine să pregătim? Vă referiți la oameni? - Da, la oameni. - Nu numai eu m-am ocupat de asta. Eram o echipă întreagă. Fiecare a avut sarcina lui. - Mi-au zis că dumneavoastră erați responsabil de bani. - Păi, nu doar eu eram răspunzător de aceasta. Se ocupa o persoană aparte, care îmi transmitea mie banii, iar eu îi împărțeam. - Cât ați împărțit data trecută, ca să înțelegem cât să vă dăm acum? - Eu nu voi răspunde la aceste întrebări la telefon. Ce e o problemă să ne întâlnim? - Vin acolo unde spuneți. - Spuneți-ne, câtă lume aproximativ. Trebuie să vă ajutăm cu autobuzele și microbuzele? - Eu n-am fost responsabil de asta. Noi am fost o echipă. Unul era responsabil de autobuze, altul de finanțe. Pentru finanțe erau responsabili chiar câțiva oameni. Banii erau aduși de altcineva”, a răspuns Serghei Rozenberg, adjunct al președintelui consiliului deputaților poporului din Grigoriopol, la întrebările adresate de reporterii Jurnal TV.

Rozenberg a recunoscut că a fost implicat în acel mecanism și că ar fi gata să-l mai aplice odată cu același număr de alegători.

- Deci câți oameni vor fi... ca număr, ca să ne putem orienta. Trebuie acum să semnez actele. - Nu pot să vă numesc un număr. Totul se făcea în baza listelor. Era vorba doar despre o regiune care a votat la Doroțcaia. Tot atâtea persoane ca data trecută, este posibil de organizat? - Probabil că da. Probabil că da”, a declarat Serghei Rozenberg.

AGORA precizează că pe 20 octombrie Comisia Electorală Centrală a interzis organizarea transportării alegătorilor la secțiile de votare, în ziua alegerilor. Totodată, la 1 noiembrie, pe parcursul votării, adică în intervalul orelor 7:00 - 21:00 pe întreg teritoriul țării va fi interzisă circulația autovehiculelor cu un număr de locuri mai mare de opt.

La ultimele două scrutine, desfășurate în 2016 și 2019, s-a atestat o creștere considerabilă a numărului alegătorilor din stânga Nistrului. Mai exact, în turul al doilea al scrutinului prezidențial din 13 noiembrie 2016, circa 15.000 de transnistreni votaseră până la ora 19:00 (cu două ore înainte de închiderea secțiilor de votare), pentru alegerea președintelui Republicii Moldova.

În 2019, la alegerile parlamentare din luna februarie, la urnele de vot s-au prezentat de două ori mai mulți cetățeni ai R. Moldova domiciliați în regiunea transnistreană comparativ cu alegerile prezidențiale anterioare. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale (CEC), atunci 37.177 de alegători au votat în circumscripțiile nr. 47 și 48, dedicate regiunii transnistrene.

Un studiu realizat de Institutul de Politici și Reforme Europene în aprilie 2020 arăta că incertitudinea legată de legitimitatea voturilor exprimate de către cetățenii Republicii Moldova rezidenți transnistreni, în cadrul alegerilor prezidențiale din 2016 și în alegerile parlamentare din 2019, reprezintă un risc considerabil și în contextul alegerilor din toamnă.

Menționăm că la scrutinul din 1 noiembrie 2020 vor participa opt candidați. Este vorba despre Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon, Violeta Ivanov, Maia Sandu, Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal