
Două terenuri de pe strada Vasile Lupu, înstrăinate din proprietatea statului. Peste 300 milioane de lei au ajuns în buget
Două terenuri din strada Vasile Lupu din Chișinău au fost înstrăinate din proprietatea statului la licitație cu strigare. Suma vânzării se ridică la 305,1 milioane de lei. Pentru următoarea perioadă statul planifică noi licitații.
・
Unul dintre terenuri, cu suprafața de 5,6 ha a fost înstrăinat la suma de 230 milioane de lei. Un alt teren, de pe aceeași stradă, cu suprafața de 1,5 ha a fost vândut contra sumei de 69 milioane de lei.
Organizatorii licitației au precizat că potrivit ofertei, pentru primul teren s-a oferit 20 de mii euro pentru un ar. Iar în cazul celui de 1, 5 ha - 22 mii euro pentru un ar. Astfel, suma totală ajunsă la stat se ridică la 305,1 milioane de lei.
Totodată, se planifică alte șase licitații pentru terenuri și construcții din municipiul Chișinău, pentru 4 noiembrie. În acest sens, doritorii de a participa sunt îndemnați să prezinte cererile până la 3 noiembrie.
Sunt expuse spre vânzare și pachetele de acțiuni din societățile pe acțiuni în care statul are cotă parte. Licitațiile se planifică pentru 3-11 noiembrie prin intermediul Bursei de Valori și pot participa toți doritorii.
Premierul Ion Chicu a precizat la ședința Guvernului din 21 octombrie că în bugetul anului 2020, de la procesele de privatizare sunt prevăzute venituri totale de 700 de milioane de lei.