Papa Francisc susţine parteneriatul civil pentru persoanele de acelaşi sex. „Sunt copiii Domnului şi au dreptul la familie”, a declarat Papa Francisc. Declarația vine în opoziție cu poziția oficială a Vaticanului în această privință, dar și cu cea a predecesorilor săi. Presa internațională a calificat afirmația drept un „moment istoric pentru minorităţile sexuale”.
„Persoanele gay au dreptul să fie parte a unei familii. Ei sunt copiii lui Dumnezeu şi au dreptul la o familie. Nimeni nu ar trebui să fie alungat sau să fie făcut să sufere din această cauză. Trebuie să creăm o lege a parteneriatului civil. În acest fel, ei vor avea protecţia legii. Eu m-am implicat în susţinerea unor astfel de legi”, susţine Papa Francisc într-un nou documentar, despre relaţia Bisericii Catolice cu comunitatea LGBT.
Papa Francisc a discutat despre parteneriatul civil în documentarul „Francesco”, care a avut premiera miercuri, 21 octombrie, fiind parte din Festivalul de Film de la Roma. Documentarul ilustrează abordarea Suveranului Pontif privind diferite probleme sociale actuale de impact – problemele „celor care se află la periferiile existenţiale” – migranţi, refugiaţi, săraci, dar şi probleme precum rolul femeilor în societate, dar şi atitudinea credincioşilor privind comunitatea LGBTQ.
Serviciul de presă al Vaticanului nu a venit deocamdată cu o reacție oficială pe marginea afirmațiilor Papei Francisc, scrie catholicnewsagency.com.
Vezi și aceste știri

Papa Francisc: „Pandemia de coronavirus este unul dintre răspunsurile naturii la acțiunile oamenilor”

Papa Francisc recunoaşte că există dovezi clare de corupţie la Vatican

Putin propune ca noua Constituţie să prevadă menţionarea lui Dumnezeu şi interzicerea căsătoriilor homosexuale

„Mama ar suferi mult. Nu-i voi spune niciodată că sunt homosexual”. Povestea tânărului care a ales să plece din țară deși se bucură de respect și admirație în localitatea sa

Un tânăr a fost înjosit și agresat de necunoscuți pentru că ar fi homosexual: „Bătaia nu e nimic, mai tare m-a afectat acest video” (VIDEO)
