Fostul deputat român Cristian Rizea a fost surprins într-un local de lux la Chișinău, după ce ar fi parcat neregulamentar pe o stradă din centrul capitalei. La fața locului a fost solicitată intervenția poliției. În fața acestora, politicianul român s-ar fi prezentat drept Mihai Cristian. Amintim că presa din România a publicat informații precum că fostul parlamentar, condamnat la 4 ani și 8 luni de închisoare s-ar ascunde la Chișinău și ar dispune de acte moldovenești.
„Eu sunt de vină? Toată lumea de aici e în regulă?”, a fost întrebarea care le-a adresat-o fostul parlamentar român polițiștilor.
Forțele de ordine i-au aplicat o amendă de 750 de lei pentru parcare neregulamentară.
Ulterior, întrebat cine i-a acordat cetățenia Republicii Moldova, Rizea a răspuns: „Legea!”
„Casa mea e în Republica Moldova. De doi ani”, a mai adăugat fostul parlamentar român.
Amintim că presa din România precizează că Cristian Rizea este dat în urmărire internațională din data de 19 martie 2019. El a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru trafic de influență și spălare de bani, după ce a cerut și primit mită 300.000 de euro de la un om de afaceri.
Fostul deputat fugise din țară cu două luni înainte de verdict. A fost prins la Chișinău, iar Ministerul Justiției de la București a transmis acolo cererea de extrădare.
Vezi și aceste știri

Dodon promite extrădarea lui Cristian Rizea, deputat român, dat în căutare și care s-ar ascunde la Chișinău. Se verifică informațiile

Zdob și Zdub și Frații Advahov au revenit acasă. Primele declarații făcute pe peronul Gării Feroviare
