Trei tineri au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică la intrarea în localitatea Stăuceni. Pe marginea cazului a fost demarat proces penal, informează pentru AGORA, ofițera de presă a Direcției de Poliție Chișinău, Natalia Stati.
Impactul s-a produs în jurul orei 01:45, în regiunea localității Stăuceni. Potrivit oamenilor legii, un automobil de model Opel era condus de un tânăr de 19 ani.
Acesta n-ar fi respectat distanța și s-ar fi izbit într-un automobil de model BMW, condus de un șofer de 22 de ani.
În urma accidentului au avut de suferit doi pasageri: o minoră de 16 ani și un tânăr de 29 de ani. Dar și șoferul automobilului Opel. La fața locului a intervenit echipajul medical, traumații fiind transportați cu Ambulanța la spital pentru îngrijiri specializate.
Poliția a inițiat un proces penal pe marginea cazului. Urmează să fie stabilite toate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.
Vezi și aceste știri

Un poliţist de la „Fulger” a urcat beat la volan şi a cauzat un accident. O persoană a decedat

(UPDATE) Un biciclist de 12 ani, accidentat de un microbuz chiar pe bulevardul Ștefan cel Mare. În ce stare este copilul
