13 percheziții în nordul țării. Polițiștii au ridicat un kilogram de marijuana

13 percheziții în nordul țării. Polițiștii au ridicat un kilogram de marijuana

Poliția și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Special (PCCOCS) a efectuat percheziții pe teritoriul raionului Fălești, în cadrul unei cauze penale pentru circulația ilegală a drogurilor. Făptașii au fost urmăriți timp de trei luni.

Membrii grupării dobândeau marijuana și alte tipuri de substanțe narcotice, pe care le distribuiau și le vindeau pe teritoriul raioanelor de nord ale țării.

În rezultatul a 13 percheziții la domiciliile și mașinile a patru suspecți, cu vârste cuprinse între 31 și 40 de ani, polițiștii au depistat și ridicat 1 kg de marijuana, în sumă de aproximativ 100.000 de lei, 8.000 de lei marcați, obținuți în urma realizării substanțelor narcotice, cartele SIM, telefoane mobile și alte obiecte.

Două persoane au fost reținute pentru 72 de ore, iar alte două sunt cercetate în stare de libertate.

Dacă persoanele suspecte vor fi găsite vinovate, acestea riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal